Un nou progres pentru medicina regenerativă. Unei broaşte i-a crescut piciorul la loc

Unei broaşte africane i-a recrescut un picior pierdut, după ce a fost tratată cu un cocktail de medicamente, într-un progres semnificativ pentru medicina regenerativă.

1524 afișări
Imaginea articolului Un nou progres pentru medicina regenerativă. Unei broaşte i-a crescut piciorul la loc

FOTO Murugan et al./Tufts University/Science Advance

Piciorul unei broaşte africane cu gheare a început să se regenereze după doar 24 de ore de tratament. Cercetătorii spun că amfibianul care, în mod natural, nu este capabil să-şi regenereze membrele, se va bucura de un picior complet functional peste aproximativ 18 luni. Această reuşită duce la speranţa că, pe viitor, medicamentele ar putea fi folosite pentru a restabili inclusiv ţesuturile umane.

„Este incitant să vedem că medicamentele pe care le-am selectat au ajutat la crearea unui membru aproape complet”, a spus Nirosha Murugan de la Universitatea Tufts din Massachusetts, citat de The Guardian.

Bob Lanza, şeful Astellas Global Regenerative Medicine, a descris progresul drept o „realizare uimitoare”.

„Studiul are ramificaţii extrem de interesante pentru medicina regenerativă”, a spus acesta. „Deşi broaştele au o capacitate de regenerare mult mai mare decât oamenii, acesta este un prim pas foarte important. Cu combinaţia corectă de medicamente şi factori, o abordare similară ar putea stimula regenerarea şi restabilirea unor funcţi pierdute şi la oameni.”

Multe vietăţi sunt capabile să îşi regenereze complet unele membre, inclusiv salamandrele, stelele de mare, crabii şi şopârlele. Viermii plaţi pot fi chiar tăiaţi în bucăţi, fiecare bucată reconstruind un întreg organism.

Inclusiv oamenii au capacităţi de regenerare, ficatul fiind capabil să crească la dimensiunile lui normale chiar şi după ce a fost înjumătăţit. Cu toate acestea, pierderea unui membru nu poate fi restabilită prin niciun proces natural la mamifere, formarea rapidă a ţesutului cicatricial protejându-ne de pierderea sângelui şi de o posibilă infecţie, dar împiedicând totodată orice proces de recreştere.

Autor: Diana Zlătescu

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici