VIDEO. David Beckham a iluminat în albastru Empire State Building pentru aniversarea de 70 de ani a UNICEF

Fostul star al fotbalului englez David Beckham a participat la ceremonia ce marchează a 70-a aniversare a UNICEF, desfăşurată la New York, în cadrul căreia celebra clădire Empire State Building din New York a fost iluminată în albastru, informează Mirror.

8287 afișări
Imaginea articolului VIDEO. David Beckham a iluminat în albastru Empire State Building pentru aniversarea de 70 de ani a UNICEF

VIDEO. David Beckham a iluminat în albastru Empire State Building pentru aniversarea de 70 de ani a UNICEF

Starul în vârstă de 41 de ani, care a fost Ambasador al Bunăvoinţei pentru UNICEF vreme de peste 10 ani, a fost onorat cu sarcina de a celebra aniversarea UNICEF cu numărul 70.

La gală, David Beckham a purtat un costum bleumarin şi pantofi model de golf de culoare maro. Fostul fotbalist a zâmbit în faţa fotografilor, pe Empire State Building din New York, înainte de a aborda fanii. "Este un lucru foarte important pentru mine şi familia mea", a declarat Beckham, tatăl a patru copii.

"Nu contează ce convingeri politice aveţi, spun pentru toată lumea din această încăpere, pentru toată lumea care priveşte, niciun copil nu ar trebui să fie afectat de violenţă", a adăugat David Beckham în cadrul ceremoniei.

Victoria, fostă cântăreaţă în grupul Spice Girls, devenită ulterior designer de modă, şi David Beckham s-au căsătorit în 1999 şi au împreună patru copii - Brooklyn, în vârstă de 16 ani, Romeo, în vârstă de 14 ani, Cruz, în vârstă de 11 ani, şi Harper, în vârstă de cinci ani.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici