Angelina Jolie îşi revine după divorţul de Brad Pitt. Cu cine îşi va petrece actriţa sărbătorile

Actorul Jon Voight, tatăl Angelinei Jolie, a declarat că fiica sa se simte bine şi că îşi revine din divorţul său de Brad Pitt. Actorul veteran a exprimat că de-abia aşteaptă să petreacă timp cu nepoţii săi în perioada sărbătorilor, potrivit contactmusic.com.

7938 afișări
Imaginea articolului Angelina Jolie îşi revine după divorţul de Brad Pitt. Cu cine îşi va petrece actriţa sărbătorile

Angelina Jolie îşi revine din divorţul de Brad Pitt. Cu cine îşi va petrece actriţa sărbătorile (Imagine: Arhiva Foto Mediafax)

Actorul Jon Voight a declarat că Angelina se recuperează după divorţul de Brad Pitt. Voight se pregăteşte de sărbători pentru a petrece timp cu nepoţii săi -  Maddox, 15, Pax, 13, Zahara, 11, Shiloh, 10 şi cu gemenii în vârstă de opt ani, Knox şi Vivienne.

Voight a declarat pentru E! News: ''Crăciunul înseamnă familie şi avem o familie numeroasă. Sper să-mi revăd nepoţii. Vreau să îmi vizitez nepoatele şi nepoţii şi să petrecem timp împreună. Deja am început să fac planuri. Sunt câteva lucruri pe care le fac special pentru copii. Ei le aşteptă cu nerăbdare în fiecare an. Cu copiii în New York, vom vedea un spectacol. Aşa că le iau bilete la un spectacol care le place... Angelina e bine, îşi revine.''

Între timp, fostul cuplu hollywoodian a ajuns la un acord de custodie temporară.

Angelina va avea custodia legală a copiilor, iar Brad va trebui să participe la ''vizite terapeutice'' cu copiii, potrivit înţelegerii. Cei doi vor avea în vedere ''interesele minorilor''.

Instanţa a hotărât ca Brad Pitt va trebui să participe periodic la teste de depistare a alcoolemiei şi a consumului de droguri, dar şi la sesiuni săptămânale de terapie alături  de un pshilolog.

Angelina Jolie şi Brad Pitt au ajuns la un acord în ceea ce priveşte custodia celor şase copii ai cuplului, după ce actriţa a intentat divorţul ''pentru binele familiei''.

Maddox (15 ani), Pax (12 ani), Zahara (11 ani), Shiloh (10 ani) şi gemenii în vârstă de 8 ani Knox şi Vivienne vor rămâne în custodia actriţei, în timp ce Brad va continua să îi viziteze sub supravegherea unui terapeut, la sfatul unor profesionişti în îngrijirea copiilor.

Angelina Jolie, în vârstă de 40 de ani, a depus actele de divorţ în septembrie, invocând ca motiv al separării diferenţele ireconciliabile dintre ea şi fostul său consort.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici