VREMEA în Bucureşti, 20 iulie. Cât vor mai dura ploile

  • Temperaturile cresc, de luni, în Bucureşti dar sunt posibile şi ploi cu descărcări electrice şi intensificări ale vântului.
  • Temperaturile ajung până la 32 de grade, marţi şi miercuri, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).
900 afișări
Imaginea articolului VREMEA în Bucureşti, 20 iulie. Cât vor mai dura ploile

VREMEA în Bucureşti, 20 iulie. Posibile ploi cu descărcări electrice

METEO. Vremea în Bucureşti

Potrivit ANM, în Bucureşti cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în după-amiaza zilei de luni, când vor fi posibile averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

Temperaturile vor fi în creştere, maximele atingând 27 de grade luni şi 31 - 32 de grade marţi şi miercuri.

Minimele vor fi situate între 14 şi 17 grade marţi şi până în jurul valorii de 18 grade miercuri dimineaţa.

Probabilitatea mai ridicată de averse va fi pe 20 iulie şi în intervalul 23-25 iulie.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici