Prognoza meteo. Averse şi vijelii de început de mai

  • Vreme ca de vară, cu 26 de grade şi vijelii
  • Weekend cu vreme instabilă şi caldă
  • Duminică vremea se răceşte uşor 23 de grade, dar nu scapi de averse
Urmărește
210 afișări
Imaginea articolului Prognoza meteo. Averse şi vijelii de început de mai

Prognoza pentru ţară

La începutul nopţii mai ales în nordul, centrul şi estul ţării ai parte de averse şi descărcări electrice, iar spre dimineaţă posibil şi în vest. Vântul va sufla cu putere în timpul ploilor. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 4 şi 14 grade.

Mâine ai parte tot de vreme instabilă şi caldă, mai ales în zonele extracarpatice. În vest, centru, nord şi nord-est, dar şi la deal şi de munte, dupa-amiază  ai parte de nori, averse, tunete, fulgere şi vijelii.  În restul ţării, astfel de fenomene sunt mai rare, mai ales dupã-amiaza şi seara. Cantităţile de apă vor fi însemnate şi va cădea grindină. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 17 şi 26 de grade.

Sâmbătă ai parte tot de vreme instabilă, averse, tunete, fulgere, vijelii şi grindină, peste tot în ţatră. Vor fi peste 15 l/mp şi izolat 25...30 l/mp şi va cădea grindină. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 17 şi 25 de grade.

Duminică tot vreme instabilă, ca în mijlocul verii. În jumătatea de est a ţării şi în zona montană ai parte de averse torenţiale, tunete, fulgere, vijelii şi chair grindină. În continuare se vor acumula peste 15 l/mp şi izolat 25...30 l/mp. În nord-vest şi sud-vest nu scapi de vântul puternic. La munte, la altitudini mari, vin din nou, lapoviţa şi ninsoarea. Maximele vor fi normale pentru început de mai, şi vor fi cuprinse între 15 şi 23 de grade.

Prognoza pentru Bucureşti

În Capitală ai parte de o noapte cu nori, dar e posibil să scapi de ploi. Va fi ănsp cald, 12 grade în zori.

De 1 mai o să fie cald peste zi, 26 de grade, dar în a doua parte a zilei, ai parte din nou de averse, tunete, fulgere şi vânt.

Sâmbătă tot vreme instabilă, cu cel mult 25 de grade, şi averse după-amiaza. Nu uita nici de tunete, fuglere şi vânt.

Duminică se răceşte uşor şi vor fi ăn jru de 20 de grade. Ai parte din nou de nori şi ploi de vară.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici