Vijelii și ploi în aproape toată țara. Zonele vizate de Cod portocaliu și galben

Publicat: 22 08. 2025, 10:27
Actualizat: 22 08. 2025, 10:47
Nori de furtuna sunt stransi deasupra cartierului Drumul Taberei din Bucuresti, vineri, 25 mai 2012. Administratia Nationala de Meteorologie a emis vineri o noua atentionare cod galben de ploi, valabila de vineri de la ora 12:00 pana sambata la ora 09:00 in 11 judete din tara. Traficul rutier este blocat pe numeroase artere ale Capitalei, iar subsoluri din multe zone ale orasului au fost inundate din cauza ploii de vineri seara. RAZVAN CHIRITA / MEDIAFAX FOTO

Astfel, de la ora 14.00 la ora 21.00, este în vigoare o avertizare Cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată și averse importante cantitativ, valabilă în județele Caraș Severin, Hunedoara, Cluj, Mureș, Bistrița Năsăud, Maramureș, Covasna și la munte.

În aceste zone vor fi averse importante cantitativ, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului (rafale de 50…70 km/h) și grindină de medii dimensiuni (3 – 4 cm). În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 40…50 l/mp și izolat de peste 60 l/mp.

De asemenea, de la ora 12.00 până la ora 19.00, este în vigoare o avertizare Cod portocaliu de vijelii puternice în județele Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman și Giurgiu. În aceste zone vor fi perioade cu vijelii puternice cu viteze în general de 80…90 km/h.

Cod galben de instabilitate atmosferică

Tot vineri, între 12.00 și 21.00, este în vigoare o avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică. În nordul Crișanei, Maramureș, Transilvania, Oltenia, Moldova, Muntenia și Dobrogea vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii (rafale de 50…70 km/h, iar în regiunile sudice, temporar peste 80 km/h) și pe arii restrânse grindină de mici și posibil medii dimensiuni (1 – 3 cm). În intervale scurte de timp și prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp și izolat de peste 40…50 l/mp.

De asemenea, un alt Cod galben este valabil de vineri de la ora 21.00 până sâmbătă la ora 3.00. Conform acestuia, în cea mai mare parte a Moldovei, estul Transilvaniei, nordul Dobrogei și nord-estul Munteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii (rafale de 50…70 km/h) și pe arii restrânse grindină de mici și posibil medii dimensiuni (1 – 3 cm). În intervale scurte de timp și prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp și izolat de peste 40…50 l/mp.

O altă avertizare Cod galben, în vigoare vineri între orele 12.00 și 21.00, vizează sudul, centrul și estul Munteniei, sud-estul Moldovei, sud-vestul Dobrogei. Conform acesteia, în aceste zone va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 35 și 38 de grade.

Surse foto: meteoromania.ro