Majorarea TVA duce la scumpiri semnificative, care pun presiune pe bugetele familiilor și pe dezvoltatori deopotrivă.
Chirilă a subliniat că, deși unii dezvoltatori încearcă să preia din șocul fiscal pentru a menține vânzările, acest lucru duce la reducerea marjelor de profit.
„E o diferență majoră și, așa cum vedem, există anumiți dezvoltatori imobiliari care au preluat ei șocurile acestea, tocmai pentru a putea menține ritmul vânzărilor, dar asta înseamnă scăderea marjelor de profit, pentru că această creștere nu poate să se mute doar în buzunarul consumatorului final. Și ar risca să înghețe piața imobiliară.”
Potrivit acestuia, numărul de tranzacții este deja în scădere la nivel național, singurul oraș care menține ritmul fiind Bucureștiul, unde migrația din provincie continuă să susțină cererea.
„Piața imobiliară este extrem de dependentă de zona de creditare. Și mă aștept ca în trimestrul 4 al acestui an, trimestrul 1 și 2 al anului viitor, să avem scăderi”, a adăugat Chirilă, atrăgând atenția că dobânzile ridicate limitează accesul populației la credite și pun o presiune suplimentară pe piață.