Prima pagină » Social » Viscol la sol pe DN 6. Ninsorile îngreunează deszăpezirea

Viscol la sol pe DN 6. Ninsorile îngreunează deszăpezirea

Viscolul la sol și ninsorile viscolite afectează traficul pe DN 6, între Dăneasa și Radomirești, unde condițiile meteo îngreunează intervențiile de deszăpezire, anunță DRDP Craiova.
Gabriel Pecheanu
25 dec. 2025, 15:56, Social

Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova anunță condiții meteo dificile pe DN 6, unde se manifestă viscol la sol.

Situația este semnalată pe tronsonul Dăneasa – Radomirești, unde se înregistrează ninsori viscolite.

Potrivit reprezentanților DRDP Craiova, fenomenele meteo îngreunează acțiunile de deszăpezire, utilajele intervenind în condiții dificile pentru menținerea carosabilului practicabil

Șoferii sunt sfătuiți să circule cu prudență, să adapteze viteza la condițiile de drum și să se informeze înainte de plecare asupra stării traficului. Intervenția drumarilor este în desfășurare.

DRDP Craiova anunță că a scos utilaje de deszăpezire inclusiv pe DeX12, Craiova-Pitești.

De asemenea, potrivit unei filmări postată pe grupul de Facebook Info Trafic Slatina, între Brebeni și Greci se circulă tot în condiții de iarnă, iar o ambulanță este derapată în șanțul drumului.

Recomandarea video