„De cele mai multe ori, obiectivul nu poate fi ratat pentru că din start voi anticipa momente. Când preiau șocurile, scăderii veniturilor din fondul de urgență? Când renunț să nu mai economisesc cu scopul acestui obiectiv? Cu cât pot anticipa mai mult, Adi, cu atât sunt în controlul lucrurilor și am șanse foarte mari de reușită”, a explicat Alex Chirilă în nou episod Pastila Financiară.
El a adăugat că orice obiectiv financiar trebuie să fie SMART – specific, măsurabil, realizabil, relevant și încadrat în timp.
„Tip imobil, zonă, buget total, avans, care sunt costurile totale, care este buffer-ul în cazul în care prețul crește… Apoi el trebuie să fie măsurabil, în cifre concrete. Urmează partea de realizabil: pot să economisesc atâta? În ce investesc banii dacă trebuie să investesc? Îi țin în depozite? Deci el trebuie să fie realizabil”, a adăugat Chirilă.
Un alt punct critic al discuției a vizat capcanele promisiunilor nerealiste de îmbogățire rapidă.
„Apar din ce în ce mai multe scheme. Lipsa de educație financiară ne face să credem în promisiuni care nu sunt realizabile – randamente de 100% lunar, 50% lunar. E imposibil. Care este randamentul corect? Istoric, între 8 și 10% pe perioade lungi de timp”, a avertizat expertul.
În același context, cei doi au evidențiat importanța dobânzii compuse, considerată „a opta minune a lumii”. „Cu cât începem mai devreme să economisim și să investim, cu atât o să ne putem bucura cu adevărat de puterea dobânzii compuse”, a spus Chirilă.
Pentru a exemplifica, el a propus un exercițiu practic: „Ai un job care îți aduce venituri lunare de 5.000 de lei și economisești disciplinat 20% din venituri, adică 1.000 de lei. Ți-ai setat un obiectiv: să cumperi un apartament de 100.000 de euro. Întrebarea este: în câți ani crezi că îl poți achiziționa doar din rata de economisire? Răspunsul corect este că ai nevoie de aproximativ 41 de ani.”
Discuția a arătat că disciplină, educație financiară și obiective realiste sunt ingredientele esențiale pentru atingerea independenței financiare.