Este un eşec catastrofal al PSD şi o victorie a PNL şi a sistemului. Hai să mă explic. La alegerile din 2020 rezultatele au fost acestea: PSD 28%, PNL pe locul 2 cu 25%, USR cu 15%. Între cele două partide, de stânga şi de dreapta, era o diferenţă de 3%. În aceste condiţii s-a format un guvern de dreapta, centru-dreapta cu UDMR şi cu USR, care nu a rezistat şi nu pentru că PSD, fiind o opoziţie, nu ştiu ce, ar fi introdus moţiuni de cenzură, nu coaliţia s-a destrămat pentru că la un moment dat USR şi-a avut rolul de purcică, i-a făcut pulbere guvernarea PNL. Şi atunci s-a ajuns la o formulă, un partid de stânga şi un partid de dreapta au făcut un acord invocând stabilitatea, mă rog, deci a fost o chestiune, un acord de excepţie şi s-a introdus această rotativă, având în vedere că diferenţa dintre cele două partide era de doar 3% s-a zis împărţim funcţia de premier, doi ani unu, doi ani unu. Şi era un caz de excepţie. Deci, încă o dată, o rotativă care exprima o realitate a alegerilor, dar şi o presiune: trebuie neapărat să facem o guvernare în care dreapta conduce împreună cu stânga şi se face aşa un guvern de coaliţie naţională.
Acum, după alegerile din 2024, rezultatele sunt următoarele. PSD 22%, dacă adăugăm, că a mai obţinut ceva parlamentari de la Şoşoacă, aproape 23%, AUR pe locul 2, 19%, PNL pe locul 3, cu 13%. Între primul clasat şi PNL există o diferenţă de 9 puncte.
Normal ar fi ca PSD să facă guvern împreună cu AUR şi cu încă ceva, nu ştiu, POT sau să zicem. Însă PSD a spus că-i guvern pro-european şi ei nu fac cu AUR şi atunci au făcut cu locul 3. Dar, de ce să fie rotativă? Pentru că după alegerile de la 1 decembrie, la sfârşitul lui decembrie, s-a format un guvern care nu era al rotativei. Un guvern normal, condus de PSD care câştigase alegerile şi s-a apelat la o alianţă, alături de PSD au venit în urma unor negocieri PNL, UDMR şi minorităţile. Deci, în cazul de faţă, nu s-a pus problema alegerilor rotative. Şi dacă nu s-a pus atunci, de ce să se pună acum, alegerile au fost anulate? Pentru că au fost alegeri prezidenţiale şi a câştigat Nicuşor Dan.
Rezultă că a câştigat PNL? Nu, nu a câştigat PNL şi nici USR că am înţeles că Nicuşor Dan este independent. În aceste condiţii nu văd de ce nu i s-ar fi dat puterea PSD-ului să continue acea guvernare. Coaliţia a funcţionat, PSD, PNL, UDMR şi, nu ştiu, adăugai acum USR.
De când şi de ce trebuie neapărat o rotativă? Şi mai ales de ce rotativa este un mare succes al PSD? E un mare eşec. Şi, cum să zic, cu chiu, cu vai, Bolojan a acceptat. Bolojan nu trebuia să fie premier. Că el reprezintă 13%.
În Germania a câştigat CDU şi a făcut alianţă cu cel de pe locul 3, tot social, dacă era, şi nu s-a făcut rotativă. S-a făcut când cele două partide erau apropiate. Deci, contrar aparenţelor, rotativa e un mare eşec al PSD care trebuia să fie suficient de puternic: Noi vrem să guvernăm noi, că noi am câştigat alegerile.