Adina Vălean: Nu suntem interesaţi de convergenţă economică şi fiscală cu ţările din zona euro

Europarlamentarul Adina Vălean spune că în opinia sa "România se simte foarte bine în afara zonei euro" şi că liberalii nu sunt interesaţi de convergenţa economică şi fiscală cu ţările din zona euro şi nu vor ca de la Bruxelles să se încerce să i se impună României "un alt model european de buget".

384 afișări
Imaginea articolului Adina Vălean: Nu suntem interesaţi de convergenţă economică şi fiscală cu ţările din zona euro

Adina Vălean (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Prezentă, duminică, la Ploieşti, europarlamentarul liberal Adina Vălean a afirmat că în opinia sa România se simte "foarte bine" în afara zonei Euro şi că susţine adoptarea de politici diferenţiate la nivel european pentru zona euro şi pentru zona non-euro.

"Eu cred că România se simte foarte bine în afara zonei euro şi că nu există nicio obligaţie de aderare la zona euro. Un lucru pentru care noi am insistat în Parlamentul European şi pe care îl vom promova şi în continuare este diferenţierea sau fundamentarea politicilor economice şi fiscale europene pe studii de impact asupra zonei non-euro. Cu alte cuvinte îmi doresc ca atunci când se iau decizii de politică economică şi financiară la Bruxelles să se evalueze care este şi impactul în afara zonei euro, pentru că România e în afara zonei euro", a afirmat Adina Vălean.

Europarlamentarul, care candidează pentru un nou mandat în legislativul Uniunii Europene, a mai spus că nu militează pentru intrarea ţării noastre în zona euro şi nici pentru convergenţă economică şi fiscală cu statele din zona euro, întrucât acest lucru ar duce la creşterea taxelor şi impozitelor.

"Noi nu suntem interesaţi de convergenţă economică şi fiscală cu ţările din zona euro pentru că acesta este, de fapt, fondul problemei pentru zona euro: există uniune monetară, dar nu există convergenţă fiscală. Asta este către ceea ce se îndreaptă, şi statele mari din zona Euro, cum este Germania sau cum este Franţa, încearcă să impună convergenţă fiscală în zona euro. Or asta pentru România ar însemna renunţare la cota unică, ar însemna creşterea impozitelor aşa cum este în multe state europene cu model social. De aceea cred că în mod responsabil noi liberalii spunem că trebuie să ne promovăm flexibilitatea şi interesul nostru în ceea ce înseamnă politică economică şi fiscală europeană. Nu ne interesează chestiunea legată de zona euro, ne simţim bine în afara ei, pentru că noi nu vrem să ne trezim în situaţia în care să ne spună Bruxellesul că trebuie să renunţăm la cota unică pentru că nu colectăm suficienţi bani la buget, să încerce să ne impună un alt model european de buget, să ne trezim că ne cresc impozitele şi taxele. Noi, liberalii, suntem împotriva oricărei creşteri de impozite şi taxe nu pentru că este mantra noastră, ci pentru că dăunează grav competitivităţii economice şi economiei. Şi ăsta este motivul pentru care noi credem că şi multe dintre statele europene care se află acum în stagnare economică se află în această situaţie tocmai din încercarea de a promova un model economic şi fiscal păgubos. Or, exact de asta trebuie să ne ferim, iar noi avem în programul economic al partidului şi în programul economic pentru Parlamentul European această linie de acţiune fermă în următorii cinci ani: deci nu doresc să discutăm despre euro", a mai afirmat Adina Vălean.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici