Adomniţei: Liderii PSD sunt nişte frustraţi

Ministrul Educaţiei, Cristian Adomniţei, a respins, sâmbătă, la Iaşi, acuzaţiile formulate de PSD privind împărţirea microbuzelor şcolare pe criterii politice, spunând că liderii PSD sunt "nişte frustraţi".

9 afișări
Imaginea articolului Adomniţei: Liderii PSD sunt nişte frustraţi

Adomniţei: Liderii PSD sunt nişte frustraţi (Imagine din arhiva Mediafax Foto)

"N-am socotit câte microbuze se duc într-un colegiu anume şi cine candidează acolo, pentru că nu acestea au fost criteriile după care le-am împărţit. Sunt primari de toate culorile politice, dar celor de la PSD probabil nu le convine că s-au făcut atât de multe pentru educaţie. Şi-ar fi dorit probabil să nu facem nimic”, a spus Adomniţei.

Ministrul Educaţiei a mai spus că liderii PSD că sunt " nişte frustraţi” şi a adăugat că la ceremonia de sâmbătă de la Iaşi, în care s-au împărţit un număr de 34 de microbuze şcolilor din judeţ, nici nu a pomenit numele PNL în faţa participanţilor la ceremonie.

Cristian Adomniţei a declarat că Ministerul Educaţiei va continua să achiziţioneze microbuze pentru şcoli, în etapa următoare urmând să fie înlocuite microbuzele vechi.

"În acest an, vom împărţi în întreaga ţară o mie de microbuze. Aproape toţi cei care au solitat aceste mijloace de transport le-au primit. Pe viitor, ne propunem să înlocuim microbuzele vechi cu altele noi”, a spus Adomniţei.

El le-a cerut primarilor din localităţile judeţului sosiţi la Iaşi pentru preluarea microbuzelor să aibă grijă de maşini şi să nu le folosească în alte scopuri.

"În primul rând trebuie să faceţi drumuri bune. Dacă drumul este praf, atunci şi maşina va fi praf în cel mult un an. Pe de altă parte, n-aş vrea să aud că maşinile sunt folosite în alte scopuri şi nu pentru transportul elevilor. De aceea, am şi luat decizia inscripţionării microbuzelor cu numele localităţii şi al şcolii în care au fost repartizate”, le-a spus ministrul Educaţiei primarilor din judeţ.

Deputatul PSD Ana Birchall a declarat, vineri, la Iaşi, că PSD va depune săptămâna viitoare o sesizare la DNA la adresa ministrului Educaţiei Cristian Adomniţei, acesta fiind acuzat de mită electorală întrucât repartizează microbuzele şcolare după criterii politice.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici