Prima pagină » Politic » Alegeri în SUA | Partidul Republican menţine avansul pentru controlul Camerei Reprezentanţilor

Alegeri în SUA | Partidul Republican menţine avansul pentru controlul Camerei Reprezentanţilor

Partidul Republican din Statele Unite menţine avansul în cursa pentru a obţine majoritatea în Camera Reprezentanţilor, potrivit datelor electorale actualizate, în timp ce cursa pentru controlul asupra Senatului rămâne foarte strânsă.
Alegeri în SUA | Partidul Republican menţine avansul pentru controlul Camerei Reprezentanţilor
Mihai Draghici
09 nov. 2022, 18:14, Politic

Potrivit proiecţiilor postului de televiziune ABC News, bazate pe datele din acest moment, Partidul Republican a obţinut 209 locuri în Camera Reprezentanţilor, iar Partidul Democrat 191.

Proiecţiile postului de televiziune CNN indică 201 locuri pentru Partidul Republican în Camera Reprezentanţilor, în timp ce Partidul Democrat este la nivelul de 182 de locuri. Camera Reprezentanţilor are 435 de locuri, iar controlul va fi al partidului care va depăşi 218 locuri.

La Senat, cursa rămâne foarte strânsă, atât Partidul Democrat, cât şi Partidul Republican fiind în acest moment la nivelul de 48 de locuri. Majoritatea simplă va fi atinsă la 51 de locuri, dar este posibilă şi o situaţie de egalitate. Situaţia din Senat depinde de rezultatele alegerilor din statele Arizona, Georgia, Nevada şi Wisconsin.