Anastase: O comisie a coaliţiei va analiza până în toamnă subiectul reorganizării

Prim-vicepreşedintele PDL Roberta Anastase a declarat, luni, că o comisie a reprezentanţilor coaliţiei urmează să analizeze până în toamnă subiectul reorganizării administrativ-teritoriale.

290 afișări
Imaginea articolului Anastase: O comisie a coaliţiei va analiza până în toamnă subiectul reorganizării

Anastase: O comisie a coaliţiei va analiza până în toamnă subiectul reorganizării (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

Roberta Anastase a precizat că în coaliţie s-a decis înfiinţarea unei comisii "care se ocupă de formula de gândire a regionalizării, în paralel cu acţiunea guvernamentală de descentralizare".

Întrebată, după şedinţa coaliţiei, dacă s-a amânat până în toamnă reorganizarea administrativ-teritorială, Anastase a spus că s-a decis înfiinţarea unei comisii "care să gândească formula" pentru a avea o majoritate în Parlament în vederea adoptării unui astfel de proiect.

"S-a decis înfiinţarea unei comisii care să găsească formula, astfel încât să avem o majoritate în Parlament ca să treacă un astfel de proiect. Până una-alta vorbim de descentralizare la nivel local", a menţionat Roberta Anasatase.

Ea a precizat că UDMR este de acord şi cu această comisie şi cu "această fază a descentralizării".

Anastase a declarat că, marţi, fiecare partid din coaliţie îşi va desemna reprezentanţii în această comisie.

Întrebată daă există un termen până la care să se facă reorganizarea, Roberta Anastase a spus că "până în toamnă".

UDMR a respins, luni, în şedinţa coaliţiei, toate propunerile PDL privind reorganizarea teritorială, astfel că s-a decis amânarea acestui proces, a declarat liderul UDMR, Kelemen Hunor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici