Antonescu a întrebat Delegaţia Permanentă a PNL dacă doreşte convocarea unui congres extraordinar

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, i-a întrebat, sâmbătă, la Mamaia, pe membrii Delegaţiei Permanente, în debutul şedinţei, dacă doresc să includă pe ordinea de zi şi o propunere de convocare a unui Congres extraordinar, subliniind că nu glumeşte, însă forul nu s-a pronunţat.

640 afișări
Imaginea articolului Antonescu a întrebat Delegaţia Permanentă a PNL dacă doreşte convocarea unui congres extraordinar

Preşedintele PNL, Crin Antonescu (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)

"Dacă există o propunere pentru suplimentarea ordinii de zi cu un punct special (...) vă rog să vă pronunţaţi. De exemplu, o propunere de Congres extraordinar. Acesta e forul", a spus Antonescu.

Deputatul PNL Horia Uioreanu i-a replicat, din prezidiu, că nu ar fi momentul convocării unui astfel de congres. "Nu ştiu dacă e şi momentul. Ăsta e forul, ca să nu ne punem pe drumuri de multe ori", a spus Antonescu, stârnind râsetele colegilor săi.

Vicepreşedintele PNL Relu Fenechiu a spus însă, din sală, râzând, că "ar fi o idee" să se convoace un Congres extraordinar.

"O idee este, şi nici nu am glumit", a răspuns Antonescu.

După ce niciun membru al Delegaţiei Permanente nu a propus suplimentarea ordinii de zi cu un asemenea punct, Antonescu a supus-o la vot în forma iniţială.

Potrivit liderului liberal, lucrările Delegaţiei Permanente se vor axa pe luarea unor decizii privind legile şi calendarul electoral, stadiul dezvoltării instituţionale şi a funcţionării USL sau stadiul negocierilor privitoare la poziţiile comune.

De asemenea, Antonescu a cerut Delegaţiei Permanente să mandateze BPC sau CNEx pentru a da votul pentru negocierea din USL.

În ultima perioadă în presă au fost vehiculate informaţii potrivit cărora există în PNL voci sau grupuri nemulţumite de alianţa cu PSD sau de modul în care Crin Antonescu, actualul preşedinte, conduce formaţiunea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici