Antonescu: Cei vizaţi de ANI trebuie să acţioneze, instituţia e condusă de o persoană puţin credibilă

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, că liberalii care au fost sesizaţi de ANI vor trebuie să acţioneze împotriva acestor demersuri, anunţând că deputatul Mihăiţă Calimente va acţiona în justiţie abuzul, unei instituţii conduse de o persoană "atât depuţin credibilă".

16 afișări
Imaginea articolului Antonescu: Cei vizaţi de ANI trebuie să acţioneze, instituţia e condusă de o persoană puţin credibilă

Antonescu: Cei vizaţi de ANI trebuie să acţioneze, instituţia e condusă de o persoană puţin credibilă (Imagine: George Călin/Mediafax Foto)

"În legătură cu acţiunile Agenţiei Naţionale de Integritate eu am discutat cu colegii noştri de partid, azi cu domnul Calimente. Domnia sa e cât se poate de ferm hotărât să acţioneze pentru că socoteşte un abuz ceea ce i se întâmplă şi sigur că lucrurile acestea se vor lămuri în instanţă şi cred că şi mediatic. Cei vizaţi ar trebui să acţioneze şi să lămurească opinia publică pentru că aici nu e vorba doar de dimensiune juridică, ci e vorba de o dimensiune politică", a susţinut Crin Antonescu.

El a subliniat că, nu întâmplător, sunt în aceastră situaţie "oameni care s-au arătat în această perioadă incomozi pentru putere", menţionând că preşedintele ANI, Cătălin Macovei, este o persoană foarte puţin credibilă.

"Spun doar, fără legătură cu aceste cazuri, nu înţeleg cum domnul Macovei continuă să se afle în fruntea unei asemenea instituţii după ce s-au dat publicităţii înregistrările în cazul Bogdan Chireac sau cu cine mai discutau dânşii acolo. Nu am avut explicaţii, nu am avut nimic şi în sensul acesta cum poţi să ai încredere într-o instituţie care e condusă de o persoană atât de puţin credibilă?", a conchis Antonescu.

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) l-a reclamat la Parchetul instanţei supreme pe liderul PSD, Mircea Geoană, pentru fals în declaraţii în legătură cu achiziţionarea unui apartament şi a două locuri de parcare în valoare 733.000 de euro.

ANI a sesizat Parchetul ICCJ să facă cercetări în cazul deputatului PNL Eugen Nicolăescu, pentru fals în declaraţiile de avere, privind faptul că a omis să treacă donaţii de aproape 175.000 de lei primite în campania electorală pentru Parlament din 2008.

ANI a cerut, săptămâna trecută, procurorilor instanţei supreme să îl cerceteze pe deputatul liberal Mihăiţă Calimente pentru un posibil fals în declaraţiile de avere, acesta declarând mai mulţi bani decât are în realitate şi omiţând să scrie că a vândut o maşină.

Presa a relatat, vineri, citâtnd surse judiciare, că Direcţia Naţională Anticorupţie a instituit, pentru a treia oară, sechestru pe casa din Zambaccian a lui Adrian Năstase, într-un dosar care reprezintă o parte a cazului "Zambaccian", pentru care parlamentarii au avizat începerea urmăririi penale în mai 2009.

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a sesizat Parchetul ICCJ să facă cercetări în cazul senatorului PDL Sorina Plăcintă, fost ministru al Tineretului şi Sportului, pentru că nu a menţionat în declaraţiile de interese că este acţionar şi administrator la mai multe societăţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici