Antonescu: PNL nu a avut întâlniri cu PSD pe tema moţiunii

Vicepreşedintele PNL Crin Antonescu a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că liberalii nu au avut şi nu vor avea întâlniri cu PSD pe tema moţiunii de cenzură şi a unui guvern de coaliţie, menţionând însă că pot exista "discuţii constructive" pe tema bugetului de stat.

1 afișare
Imaginea articolului Antonescu: PNL nu a avut întâlniri cu PSD pe tema moţiunii

Antonescu: PNL nu a avut întâlniri cu PSD pe tema moţiunii

"Nu a avut loc nicio întâlnire, nicio discuţie, nicio negociere între PNL şi PSD pe tot parcursul zilei de ieri (marţi - n.r.) şi nu va avea loc nici astăzi (miercuri - n.r.), nici în zilele următoare. Ceea ce s-a zvonit marţi seara a fost o diversiune a nu ştiu a cui", a declarat Antonescu.

El a spus că orice negociere pe tema moţiunii de cenzură sau a ordonanţelor de urgenţă 24 şi 25 din 2007 este "exclusă".

"Este exclusă orice negociere cu privire la moţiune sau ordonanţe. Dacă aveam ceva de negociat, o făceam înainte. Categoric nu a avut loc nicio întâlnire şi nici nu are loc pe subiectele astea. Putem să discutăm despre buget şi pe alte subiecte constructive, dar despre moţiunea de cenzură şi guvern de coaliţie, nu", a susţinut vicepreşedintele liberal.

Surse parlamentare au declarat, marţi, că liderii social-democraţi urmau să aibă, marţi seară, întâlniri separate cu reprezentanţi ai PNL şi, respectiv, PD, înaintea Comitetului Executiv al PSD de miercuri, în care se va decide în privinţa depunerii moţiunii de cenzură. Aceste întâlniri nu au fost confirmate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici