AUR şi USR ar putea avea rivali. Ce alte partide noi apărute ar putea intra în parlament în urma alegerilor din 2024?

  • În 2021 au fost înfiinţate două noi partide ce ar putea concura cu AUR şi USR în cursa pentru parlament în 2024.
  • APP a fost înfiinţat de Liviu Dragnea şi Codrin Ştefănescu pe 19 septembrie 2021 şi este un partid naţionalist eurosceptic care promovează tradiţionalismul şi patriotismul.
  • Volt România a fost înfiinţat de Ştefan Florea, Cristina Săracu şi Remus Grecu pe 19 februarie 2021 şi este un partid progresist pan-european care promovează multiculturalismul, protejarea mediului şi digitalizarea.
3145 afișări
Imaginea articolului AUR şi USR ar putea avea rivali. Ce alte partide noi apărute ar putea intra în parlament în urma alegerilor din 2024?

Ce alte partide ar putea intra în parlament în urma alegerilor din 2024? AUR şi USR ar putea avea rivali

Partidul naţionalist Alianţa pentru Unirea Românilor, un partid abia apărut pe 1 septembrie 2019, a surprins prin rezultatele obţinute la alegerile parlamentare din decembrie 2020, obţinând 9%. De atunci popularitatea sa este în creştere în sondaje datorită declaraţiilor făcute şi incidentelor provocate ce şochează opinia publică. 

Dar ce alte partide mici şi noi apărute ne-ar putea lua prin surprindere la următoarele alegeri parlamentare din 2024?  

Nu vom face referiri la partide ca PRO România, Alianţa Liberalilor şi Democraţilor, Forţa Dreptei sau Partidul Mişcarea Populară care au fost deja în parlament şi au apărut ca urmare a scindării partidelor tradiţionale ca PSD, PNL şi PDL. De altfel, PRO, ALDE şi PMP n-au atins pragul de intrare în parlament în 2020. 2021 a adus pe scena politică două noi partide ce ar putea concura cu AUR şi USR în cursa pentru Parlamentul României în 2024. 

Alianţa Pentru Patrie 

Alianţa Pentru Patrie (APP) a fost înfiinţat pe 19 septembrie 2021 de Codrin Ştefănescu (fost membru PSD) şi de Liviu Dragnea (fostul lider PSD, condamnat şi închis pentru corupţie din 2019 până în 2021).

Partidul se proclamă a fi naţionalist, are o poziţie sincretică (şi de stânga şi de dreapta), având ca ideologii oficiale naţionalism economic, patriotism, euroscepticism, populism, rusofilia şi fundamentalismul creştin. Conform sondajului ISPAS, APP are 4% popularitate, dar sondajul Avangarde indică 1%.

Rămânde de văzut câţi dintre locuitorii judeţului Teleorman vor vota cu partidul înfiinţat de Liviu Dragnea care are agendă electorală axată pe familia tradiţională, politici de securitate socială, naţionalizare şi cultura românească. Pentru partidul AUR condus de George Simion şi Claudiu Târziu, APP ar putea fi un potenţial rival. Sloganul partidului este "Suveranitatea României nu este o opţiune, este o obligaţie!"

Volt România 

Şi Uniunea Salvaţi România condus de Dacian Cioloş ar putea avea un potenţial rival în următorii ani.

Numele noului partid este VOLT România şi a fost înfiinţat pe 19 februarie 2021 de către Ştefan Florea, Cristina Săracu şi Remus Grecu. Este un partid liberal de centru-stânga, având ca ideologii oficiale federalismul european, liberalismul social şi progresism. 

Este afiliat cu Volt Europa şi programul său electoral 5+1 se axează pe digitalizare, investiţii în economia verde şi albastră, feminism, LGBTIQ+, multiculturalism, combaterea săraciei şi echitate socială. 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici