Aurescu: Tratăm cu atenţie aderarea la Schengen, dar trebuie să ţinem cont de situaţia din UE

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a declarat miercuri că România continuă să trateze cu foarte multă atenţie problema aderării la spaţiul Schengen, însă trebuie să ţină cont de situaţia securităţii din cadrul UE, generată de "ameninţările care vin din sud".

535 afișări
Imaginea articolului Aurescu: Tratăm cu atenţie aderarea la Schengen, dar trebuie să ţinem cont de situaţia din UE

Bogdan Aurescu (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)

"Noi deja acţionăm ca un stat Schengen de facto, dar trebuie să cooperăm cu celelalte state membre", a declarat Aurescu, într-o conferinţă de presă comună cu omologul său slovac, Miroslav Lajcak.

Ministrul român a spus că pe agenda României se află în continuare aderarea la spaţiul Schengen, însă Bucureştiul trebuie să ţină cont de situaţia de securitate din cadrul UE, generată de ameninţările care vin din sud.

"Această chestiune încă se află pe masă, pe agendă, o vom trata cu foarte multă atenţie, dar în acelaşi timp trebuie să ţinem cont de situaţia securităţii în cadrul Uniunii Europene, generată de aceste ameninţări care vin din sud, fiind vorba nu numai de migraţia ilegală, ci şi despre problema terorismului", a declarat Aurescu.

Ministrul a mai spus că intrarea României în spaţiul Schengen înseamnă o sporire a securităţii zonei, subliniind că România este un stat responsabil şi că este foarte bine pregătit pentru aderare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici