Băsescu: Aderarea la Schengen este pe ordinea de zi. Insistăm, deşi Olanda nu şi-a modificat poziţia

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că aderarea României la Spaţiul Schengen se află pe agenda Consiliului European din 9 decembrie, el spunând că va insista pentru discutarea subiectului, deşi Olanda nu şi-a modificat poziţia.

577 afișări
Imaginea articolului Băsescu: Aderarea la Schengen este pe ordinea de zi. Insistăm, deşi Olanda nu şi-a modificat poziţia

Băsescu: Aderarea la Schengen este pe ordinea de zi. Insistăm, deşi Olanda nu şi-a modificat poziţia

Subiectul aderării României la Spaţiul Schengen "este pe ordinea de zi, cel puţin aceasta este promisiunea preşedintelui Van Rompuy", a spus Traian Băsescu, adăugând că rămâne de văzut dacă subiectul va putea fi discutat, în condiţiile în care criza din UE este principala temă pe agendă.

"Noi vom insista să se discute, dar ştim că Olanda nu-şi-a modificat poziţia", a spus preşedintele.

O decizie privind aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen a fost amânată, în 21 septembrie, în Consiliul JAI. Preşedinţia poloneză a susţinut intens adoptarea unei decizii pozitive. Însă, în urma blocajului generat de poziţia inflexibilă a Olandei, la care s-a raliat şi Finlanda, Polonia nu a supus chestiunea la vot, evitând practic o decizie negativă, care ar fi făcut necesară reluarea unei părţi a procedurii juridice de aderare. Decizia de aderare se ia numai în condiţiile existenţei unui consens.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat atunci că Olanda nu şi-a respectat o decizie politică privind accesul României şi Bulgariei în Schengen, susţinând că, dacă nu se va găsi o soluţie de compromis, şeful Consiliului European va pune pe ordinea de zi subiectul accesului în Schengen al celor două ţări.

La 14 noiembrie, Finlanda a anunţat, prin vocea ministrului finlandez al Afacerilor Europene, Alexander Stubb, că este de acord cu o soluţie de compromis care să permită aderarea etapizată a României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen.

Olanda a subliniat, însă, cel mai recent la 24 noiembrie, că rămâne hotărâtă să ţină Bulgaria şi România în afara spaţiului Schengen până când cele două ţări vor prezenta dovezi privind progresele făcute în lupta împotriva corupţiei, relatează site-ul Novinite.com.

"Este 100 la sută sigur. Nu trebuie să o pună pe agenda (summitului UE). Pentru noi, răspunsul este clar", a declarat la Bruxelles ministrul olandez al Imigraţiei şi Azilului, Gerd Leers, referindu-se la o propunere de a discuta subiectul la summitul liderilor Uniunii Europene din 9 decembrie. România şi Bulgaria "trebuie să demonstreze mai întâi. Acest lucru este mai important decât găsirea unei soluţii", a adăugat ministrul.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici