Băsescu: „Clanurile ţigăneşti au revenit acasă. Dacă Ministerul de Interne nu intervine, e posibil ca în 6 luni să fie prea târziu”

  • Europarlamentarul Traian Băsescu afirmă că ”grupările ţigăneşti de tip mafiot” au revenit în ţară şi par să nu respecte legile.
  • Fostul preşedinte cere Ministerului de Interne să acţione acum pentru că este posibil ca peste 6 luni să ne fie frică să ieşim pe stradă.
  • El spune că în România au revenit „grupările de spărgători profesionişti, cele ţigăneşti de tip mafiot, de crimă organizată”
16309 afișări
Imaginea articolului Băsescu: „Clanurile ţigăneşti au revenit acasă. Dacă Ministerul de Interne nu intervine, e posibil ca în 6 luni să fie prea târziu”

Băsescu: Clanurile ţigăneşti au revenit acasă. Dacă Ministerul de Interne nu intervine, e posibil ca în 6 luni să fi prea târziu

Fostul preşedinte Traian Băsescu a postat un mesaj în care susţine că ”grupările ţigăneşti de tip mafiot” au revenit în ţară şi par să nu respecte legile, iar dacă Ministerul de Interne nu acţionează acum este posibil ca peste 6 luni să ne fie frică să ieşim pe stradă. 

„Dacă Ministerul de Interne va continua să rămână desprins de informaţia din teritoriu, în lipsa căreia nu poate acţiona, este posibil ca peste 6 luni să ne fie frică să ieşim pe stradă după căderea intunericului, sau să avem teamă a ne părăsi ziua locuinţa de frica spărgătorilor”, a scris Băsescu.

”Peste şase luni va fi prea târziu! Parte din clanurile ţigăneşti au revenit acasă şi par a refuza categoric să respecte legile ţării. Lupta acerbă pentru a controla afaceri ilegale în zonele pe care şi le-au auto-atribuit împingându-i la acte de violenţă greu de imaginat a se petrece în România cu doar câteva luni în urmă.

Grupările de spărgători profesionişti de locuinţe specializate, în neutralizarea instalaţiilor de supraveghere şi devalizarea locuinţelor în doar câteva minute, îşi fac tot mai simţită prezenţa prin creşterea rapidă a numărului de locuinţe jefuite. Grupările de spărgători specializaţi în golirea bancomatelor, a caselor de bani de la sediul firmelor sau din magazine, se mişcă şi ei cu dezinvoltură pe meleagurile natale după ce s-au specializat în Europa”, a menţionat fostul preşedinte.

El transmite că „grupările ţigăneşti de tip mafiot, care încep să-şi împartă zonele în care percep taxă de protecţie de la comercianţi, îşi fac şi ele simţită prezenţa cu atât mai mult cu cât este în plină desfăşurare şi procesul de ocupare a zonelor în care vor acţiona reţelele de cerşetori. Deşi există, încă nu a apărut ca fenomen continuu tâlhărirea bătrânilor, a femeilor şi a copiilor în plină zi pe stradă sau la poarta şcolii, dar nu suntem departe„.

Băsescu cere Ministerului de Interne să ia cât mai repede măsuri pentru a gestiona situaţia şi cere statului să răspundă proporţional la violenţa infractorului.

”Nu mai avem prea mult timp. Poliţiile locale trebuie să devină un partener al Poliţiei Naţionale. Trebuie să transmită zilnic la Inspectoratele de Poliţie informaţii despre grupări infracţionale din comunitate, despre distribuitorii de droguri care circulă prin cartiere mai ceva ca poştaşii, trebuie să se implice în asigurarea siguranţei cetăţeanului. Dacă Ministerul de Interne va continua să rămână desprins de informaţia din teritoriu, în lipsa căreia nu poate acţiona, este posibil ca peste 6 luni să ne fie frică să ieşim pe stradă după căderea intunericului, sau să avem teamă a ne părăsi ziua locuinţa de frica spărgătorilor”, a avertizat el.

”Când văd un poliţist sau un jandarm lovit de un infractor, parcă am impresia că statul însuşi a primit un pumn în plină figură, dar societatea îi cere statului să răspundă proporţional la violenţa infractorului. Iar infractorul nu stă pe loc, pentru ca statul să-i răspundă proportional. Ori mai loveşte odată, ori fuge şi lasă statul fără răspuns proportional”, afirmă Băsescu.

Fostul preşedinte nu detaliază un caz anume şi nici nu indică care este sursa temerilor sale. 

Dacă acum nu lăsăm Poliţia şi Jandarmeria să neutralizeze fără menajamente grupările de crimă organizată, folosind mijloace proporţionale cu răul făcut victimelor, pentru a instaura legea şi ordinea publică în stradă, peste şase luni va fi prea târziu, concluzionează el.

Traian Băsescu a fost amendat în mai de CNCD cu 6.000 de lei pentru declaraţiile sale despre romi. Membrii CNCD au decis că Traian Băsescu trebuie amendant pentru afirmaţiile catalogate de trei ONG-uri drept „discriminatorii şi incitatoare la ură” la adresa romilor.
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici