Băsescu l-a întrebat pe Geoană despre întâlnirea de miercuri seară cu Vântu

Preşedintele Traian Băsescu l-a întrebat de mai multe ori pe contracandidatul său Mircea Geoană, dacă i-a plăcut miercuri noapte întâlnirea cu Sorin Ovidiu Vântu, liderul PSD evitând iniţial să răspundă, după care l-a acuzat pe şeful statului că şi el s-a întâlnit de zeci de ori cu omul de afaceri.

450 afișări
Imaginea articolului Băsescu l-a întrebat pe Geoană despre întâlnirea de miercuri seară cu Vântu

Băsescu l-a întrebat pe Geoană despre întâlnirea de miercuri seară cu Vântu

Întrebarea lui Traian Băsescu pentru Mircea Geoană a fost legată de faptul că la dezbaterea dinaintea turului întâi al alegerilor, Mircea Geoană a negat că s-ar fi întâlnit cu Sorin Ovidiu Vântu. Băsescu i-a reamintit liderului PSD că la doar câteva zile după acest moment, Sorin Ovidiu Vântu a spus "pe televiziunea proprie" că l-a chemat pe Geoană de câteva ori în Deltă.

Băsescu i-a spus lui Geoană că aşteaptă scuze la adresa românilor din partea lui Mircea Geoană. "Nici mie nu-mi place domnul Vântu aşa cum se pare că nu vă mai place nici dumneavoastră", a spus Geoană.

"Nici azi-noapte nu v-a plăcut? Azi noapte nu v-a plăcut, azi noapte, când a aflat că a fost arestat domnul Popa Nicolae, cel cu FNI-ul, şi v-a chemat de urgenţă? V-a chemat de urgenţă?", a întrebat Băsescu de mai multe ori, fără a primi răspuns, în primă fază.

"Am avut aseară o întâlnire cu domnul Vântu, aşa cum aţi avut dumneavoastră zeci de întâlniri cu acest domn în anii în care eraţi apropiaţi", a replicat, într-un final, liderul social-democrat. El a explicat că Vântu l-a sunat în urma interviului pe care liderul PSD l-a acordat Gazetei Sporturilor, în care a spus că omul de afaceru este malefic şi turbulent.

Liderul PSD l-a întrebat la rândul său pe Băsescu: "La dumneavoastră şi la dânsul acasă de câte ori aţi băut whisiky cu domnul Vântu în anii precedenţi?". Băsescu a răspuns: "Niciodată", iar Geoană a insistat: "Cu sau fără cuburi?"

Băsescu l-a întrebat insistent pe Geoană: "Are o legătură vizita pe care i-aţi făcut-o aseară lui Vântu cu arestarea lui Popa Nicolae?". "Este o uriaşă minciună şi este penbil din partea unui candidat la preşedinţie să facă astfel de lcururi. Veniţi cu minciuni sfruntate. Nu ştiu cine este Popa.", a spus Geoană.

Ulterior, Geoană a spus că nu ştie "cine este acest Popa". Râzând, Băsescu i-a răspuns: "O să vă popească acest Popa".

Geoană a propus să fie contactat omul de afaceri pentru a da detalii despre întâlnirile avute.

Site-ul Hotnews.ro şi ediţia online a săptămânalului "Academia Caţavencu" au dat publicităţi, joi, fotografii despre care spun că atestă faptul că liderul social-democrat Mircea Geoană l-ar fi vizitat, miercuri noapte, pe omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu, la reşedinţa acestuia.

"Candidatul PSD la Preşedinţie, Mircea Geoană, s-a întâlnit, miercuri, cu Sorin Ovidiu Vântu, puţin după miezul nopţii", scriu jurnaliştii hotnews.ro. Ei afirmă că fotografiile şi informaţiile legate de vizita lui Geoană la Vântu au fost "primite astăzi (joi, n.r.) la redacţie".

În fotografiile publicate de hotnews.ro se vede cum Geoană intră noaptea într-o casă despre care jurnaliştii susţin că este reşedinţa omului de afaceri din strada Paris din Capitală.

Contactat de hotnews.ro, Vântu a declarat că refuză să facă orice declaraţie până pe 7 decembrie.

Fostul director Gelsor, Nicolae Popa, a fost arestat, în 2 decembrie, de autorităţile din Jakarta, Indonezia, el fiind condamnat de Tribunalul Bucureşti, în 2006, la 15 ani de închisoare pentru înşelăciune, alături de Ioana Maria Vlas, decizia rămânând definitivă în 2009.

Urmăreşte aici dezbaterea live!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici