Băsescu: România a dăruit Republicii Moldova o biserică de lemn maramureşeană şi 1 milion de cărţi

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că România a dăruit Preşedinţiei Republicii Moldova o biserică de lemn maramureşeană, iar Guvernului de la Chişinău un milion de cărţi în limba română.

351 afișări
Imaginea articolului Băsescu: România a dăruit Republicii Moldova o biserică de lemn maramureşeană şi 1 milion de cărţi

Nicolae Timofti şi Traian Băsescu (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)

"L-am informat pe domnul preşedinte Timofti că dăruim cu ocazia vizitei dânsului o biserică de lemn maramureşeană care să fie amplasată într-un loc stabilit de preşedinţia Republicii Moldova undeva în raionul Soroca şi un milion de cărţi în limba română care vor fi donate Guvernului Republicii Moldova", a spus preşedintele Băsescu.

El a arătat şi că România va menţine pentru anul şcolar următor numărul de 5.000 de burse pentru tinerii din ţara vecină, urmând ca în anii umători să fie ridicat la 10.000 de burse.

"L-am informat pe domnul preşedinte Timofti că vom menţine numărul de 5.000 de burse şi pentru anul şcolar următor, acordate tinerilor din Republica Moldova, cu perspectiva ca în anii următori, funcţie de resursele bugetare, să urcăm până la 10.000 de burse", a spus Băsescu.

De asemenea, şeful statului a evidenţiat că a discutat cu omologul Timofti şi despre confuzia creată în plan internaţional cu privire la minoritatea moldovenească.

"Am discutat şi despre confuzia creată în unele relaţii internaţionale cu privire la minoritatea moldovenească şi am concluzionat că suntem două state independente şi suverane, având ca locuitori în mod preponderent românii. Ne leagă istoria, limba, tradiţiile, bucuriile şi necazurile care au trecut peste români în ultimele secole", a spus Băsescu.

Totodată, el a ţinut să amintească de aniversările în acest an a unor date istorice cu relevanţă. "Nu puteam să trec peste două date semnificative la acest început de an 2012. La 27 martie s-au împlinit 94 de ani de la declaraţia de unire a Basarabiei cu România şi pe 16 mai se vor împlini 200 de la anexarea Basarabiei de către Rusia ţaristă. Acestea au fost menţionate doar ca elemente ale istoriei noastre", a arătat Băsescu.

De asemenea, el a reiterat importanţa faptului că preşedintele moldovean a făcut prima sa vizită bilaterală la Bucureşti.

"I-am adresat mulţumiri pentru faptul că a făcut prima vizită în cadru bilateral la Bucureşti. Pentru noi este extrem de importantă semnificaţia acestui gest", a menţionat Băsescu, care a adăugat că România îşi menţine şi poziţia de susţinere a Republicii Moldova în problema transnistreană.

La rândul său, preşedintele moldovean a mulţumit României şi preşedintelui Băsescu pentru sprijinul acordat în procesul de integrare europeană a Republicii Moldova.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici