Berceanu: În coaliţie încercăm toate variantele pentru buget

Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că în şedinţa coaliţiei de marţi noaptea reprezentanţii celor două partide au încercat toate variantele, şi fac tot felul de calcule, se mai ceartă şi se împacă, pentru a construi proiectul de buget pe 2009.

16 afișări
Imaginea articolului Berceanu: În coaliţie încercăm toate variantele pentru buget

Berceanu: În coaliţie încercăm toate variantele pentru buget (Imagine: Thomas Câmpean/Mediafax Foto)

"Încercăm toate variantele, tot felul de calcule, de certuri, de împăcări", a descris, succint, ministrul Radu Berceanu, reuniunea coaliţiei de marţi noaptea dedicată proiectului de buget pe anul 2009.

Liderul democrat-liberal a precizat, pentru MEDIAFAX, că reprezentanţii PDL şi PSD urmează să continue şi miercuri analiza privind proiectul de buget, înaintea şedinţei de Guvern de joi.

"Din păcate, ceea ce am primit de la prietenii noştri liberali este foarte-foarte în neregulă. Adică au lăsat în urmă lucruri la care nu mă aşteptam, nu-mi imaginam că, până la urmă, chiar în halul ăsta se poate ajunge", a acuzat Berceanu.

El a arătat că această problemă majoră a moştenirii liberale trebuie rezolvată, dar a avertizat: "Parţial, puţin-puţin de tot, trebuie să ne ţinem şi de promisiunile din campanie. A survenit şi această criză, dar trebuie să dăm drumul la nişte motoraşe ale economiei".

"Noi vrem să facem toate aceste lucruri. Asta pare a fi o misiune imposibilă, dar tot încercăm, cu idei, cu calcule", a punctat ministrul Transporturilor.

El a mai spus că nu se pune problema de a se acoperi necesităţile ministerelor, "pentru că Guvernului i-ar trebui un buget cu o dată şi jumătate mai mare decât cel actual" pentru acest lucru.

Citeşte şi

Flutur despre îngheţarea salariilor: Au fost discutate mai multe variante

Ministrul de Finanţe va discuta miercuri cu fiecare ministru în parte

Băsescu: Nu reacţionez negativ dacă Guvernul îngheaţă salariile şi pensiile pentru şase luni

Guvernul vrea să propună partenerilor sociali moratoriul pe salarii

Hossu: Îngheţarea salariilor este imposibilă

Geoană: PSD nu va fi de acord cu îngheţarea salariilor

O variantă preliminară de buget

Bobulescu: Cred că preşedintele Băsescu îşi depăşeşte atribuţiile

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici