Blaga: Mi-am înaintat demisia încă de pe 19 iunie

Secretarul general al PDL Vasile Blaga a declarat, luni seară, pentru MEDIAFAX, că şi-a înaintat demisia din funcţia de lider al PDL Bucureşti încă din 19 iunie şi că propunerea sa pentru asigurarea interimatului la conducerea organizaţiei îl va viza pe Liviu Negoiţă.

14 afișări
Imaginea articolului Blaga: Mi-am înaintat demisia încă de pe 19 iunie

Blaga: Mi-am înaintat demisia încă de pe 19 iunie (Imagine: Mediafax Foto)

El a precizat că şi-a înaintat demisia din funcţia de preşedinte al PDL Bucureşti încă de joi, 19 iunie.

Blaga a spus că, până la o decizie a conducerii partidului, va gira, în continuare activitatea PDL Bucureşti.

El a anunţat că, săptămâna viitoare, PDL va lua o decizie oficială, numind un preşedinte interimar al filialei Bucureşti. Astfel, săptămâna viitoare se va decide un lider interimar al PDL Bucureşti, care va coordona această filială împreună cu ceilalţi 6 preşedinţi ai organizaţiilor de sectoare.

Blaga a mai spus că, pentru funcţia de lider interimar al PDL Bucureşti, îl va propune pe vicepreşedintele partidului Liviu Negoiţă, primar al Sectorului 3.

El a precizat că alegerile pentru desemnarea unui preşedinte al filialei Bucureşti se vor organiza după alegerile parlamentare.

Preşedintele PDL Emil Boc a declarat, luni seară, la Antena 3, că Vasile Blaga şi-a "lăsat" demisia, în cursul dimineţii, pe biroul său, menţionând că acesta va asigura conducerea interimară a organizaţiei de Bucureşti până la o decizie a partidului în acest sens.

Boc declarase, luni la prânz, la finalul şedinţei BPN, că nu are demisia lui Vasile Blaga din funcţia de lider al filialei Bucureşti, întrucât nu i-a cerut-o, iar această soluţie nu se impune, PDL câştigând alegerile pentru CGMB, cu un scor de 43%.

Emil Boc a declarat că procentul organizaţiei de Bucureşti, de 43%, se situează cu mult peste media partidului, astfel că nu crede că soluţia demisiei lui Vasile Blaga din funcţia de lider al filialei Bucureşti este o soluţie, precizând că a spus acest lucru "din primul moment".

Întrebat dacă Vasile Blaga şi-a prezentat demisia în BPN, aşa cum a anunţat înainte de alegerile locale, Boc a spus: "Repet, eu am spus-o foarte clar, nu este cazul unei demisii la Bucureşti, având în vedere performanţa politică pe care a obţinut-o la Consiliul General, fiind practic partidul care a câştigat alegerile la Bucureşti".

La insistenţele presei, Boc a continuat: "Nu am demisia domnului Blaga, pentru că nu i-am cerut-o".

El a mai declarat că despre acest lucru se va discuta "în şedinţele viitoare", dar deocamdată nu crede că această soluţie se impune.

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici