Boc către reprezentanţii PDL Constanţa: Să recâştigaţi administraţia locală este cea mai importantă provocare pe care o aveţi

Preşedintele PDL Emil Boc le-a spus, sâmbătă, celor peste 700 de delegaţi la Consiliul de Coordonare Judeţean al PDL Constanţa că au obligaţia faţă de partid ca PDL Constanţa să redevină o organizaţie de frunte şi să recâştige administraţia locală.

56 afișări
Imaginea articolului Boc către reprezentanţii PDL Constanţa: Să recâştigaţi administraţia locală este cea mai importantă provocare pe care o aveţi

Boc către reprezentanţii PDL Constanţa: Să recâştigaţi administraţia locală este cea mai importantă provocare pe care o aveţi (Imagine: Dumitru Matiu/Mediafax Foto)

Emil Boc a spus că astăzi este o zi care va schimba nu doar istoria PDL Constanţa, ci va schimba şi istoria administraţiei locale din municipiul Constanţa şi din judeţ.

El le-a mulţumit reprezentanţilor PDL Constanţa pentru rezultatele obţinute la alegerile europarlamentare, parlamentare şi prezidenţiale, spunând că şi prin eforturile lor PDL a reuşit să ajungă la guvernare.

Boc a mai spus că PDL Constanţa are două mari obligaţii faţă de partid, prima obligaţie fiind aceea de a redeveni organizaţie de frunte a formaţiunii, o "organizaţie fanion", cum era în trecut PD Constanţa, iar cea de-a doua fiind recâştigarea administraţiei locale la Constanţa.

"Să recâştigaţi administraţia locală la Constanţa este cea mai importantă provocare pe care o aveţi. Aveţi oameni capabili, cunosc mulţi oameni din PDL care pot fi mai buni decât Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu", a spus Emil Boc.

El a dat exemplul său, spunând că a reuşit să învingă un primar care avea trei mandate la Cluj-Napoca respectiv Gheorghe Funar, şi a susţinut că şi Radu Mazăre, care se află la cel de-al treilea mandat de primar al Constanţei, poate fi învins la alegerile din 2012.

La Consiliul de Coordonare Judeţean al PDL Constanţa urmează să fie aleasă noua conducere a organizaţiei. Şi-au anunţat candidatura pentru conducerea organizaţiei judeţene actualul preşedinte interimar, Mircea Banias, preşedintele Autorităţii Navale Române, Paul Brânză, directorul Inspectoratului Judeţean în Construcţii Constanţa, Gigi Chiru şi Nicolae Ciucă, un vechi membru de partid.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici