Boc, întrebat dacă demisionează: Nu comentez asemenea decizii sau speculaţii, ştiu ce am de făcut

Premierul Emil Boc a fost întrebat, sâmbătă, după videoconferinţa de la MAI, dacă demisionează în zilele următoare, el spunând că nu comentează "asemenea decizii sau speculaţii" şi că ştie ce are de făcut.

764 afișări
Imaginea articolului Boc, întrebat dacă demisionează: Nu comentez asemenea decizii sau speculaţii, ştiu ce am de făcut

Emil Boc (Imagine: Dumitru Matiu/Mediafax foto)

"Nu comentez asemenea decizii sau asemenea speculaţii. Ştiu ce am de făcut", a spus Emil Boc, întrebat de jurnalişti cum comentează zvonul potrivit căruia ar urma să demisioneze din funcţie în zilele următoare.

Premierul a evitat un răspuns clar privind o eventuală demisie, precizând doar că va spune în primul rând în faţa colegilor de partid şi abia apoi presei ce are de făcut Guvernul în perioada următoare.

"Fiţi siguri că voi spune în primul rând în faţa colegilor şi după aceea presei ce are de făcut Guvernul şi partidul în perioada următoare", a declarat Emil Boc, la finalul videoconferinţe cu prefecţii de la Ministerul Administraţiei şi Internelor.

Preşedintele Traian Băsescu declara, joi, la dezbaterea "România în UE. Cinci ani de la aderare", că premierul Emil Boc îi va fi în continuare un partener în ceea ce este de făcut pentru modernizarea statului şi atingerea standardelor europene de performanţă.

''Premierul Boc mi-a fost, îmi este şi îmi va fi în continuare un partener în ceea ce este de făcut'', a afirmat Băsescu, în contextul în care vorbea despre necesitatea modernizării instituţiilor statului şi a economiei pentru a continua procesul de integrare europeană şi de atingere a standardelor UE de performanţă.

Mai mulţi parlamentari ai PDL au susţinut, marţi, la întâlnirea cu premierul Emil Boc, că partidul nu este condus, Vasile Blaga spunând că s-a săturat de clişee şi că PDL trebuie condus după reguli clare şi transparente, au declarat pentru MEDIAFAX, surse din PDL.

Potrivit surselor citate, nemulţumirea parlamentarilor PDL a fost declanşată de faptul că premierul Emil Boc le-a spus, la începutul şedinţei, că ştie ce are de făcut, dar nu poate să le spună şi că mai are nevoie de "nişte piese în puzzle".

Vicepreşedintele PDL Elena Udrea scria, joi, pe blogul său, că este nevoie de "recredibilizare la nivelul Guvernului", nu pentru că miniştrii nu ar fi muncit pe brânci, ci pentru că e nevoie de "un nou moment care să genereze speranţă", de "un nou drum", pe care să se pornească "în forţă".

Udrea preciza că prima întâlnire a parlamentarilor PDL din acest an, la care a participat şi conducerea partidului, a stat "sub semnul aşteptărilor". În opinia sa, prima concluzie este următoarea: "este nevoie să facem ceva, să schimbăm ritmul, să revenim în ofensivă".

Deputatul PDL Adrian Henorel Niţu declara că nu ar fi momentul pentru schimbarea premierului Boc, dar ar trebui făcută "o remaniere profundă" a Guvernului, prin care să fie aduse persoane "care să poată comunica şi să acţioneze mai bine ca oameni politici".

Deputatul PDL crede că schimbarea premierului Emil Boc este o decizie ce depinde de preşedintele Traian Băsescu şi de premierul Emil Boc.

Şi deputatul PDL Gelu Vişan spunea că în această perioadă "nu este oportună" demisia premierului Emil Boc şi că democrat-liberalii care cer înlocuirea primului ministru "se gândesc la o soluţie de imagine mai rapidă".

Şi deputatul PDL Vasile Gherasim arăta că există o nemulţumire în rândul primarilor şi al parlamentarilor PDL, că ar fi necesară o schimbare mai profundă la partid şi la Guvern şi propune întrunirea Colegiului Director al PDL pentru stabilirea unei strategii până la alegeri.

Deputatul PDL Tinel Gheorghe spunea că Guvernul "şi-a făcut cu prisosinţă datoria" şi că Emil Boc va rămâne în cele două funcţii, de premier şi de preşedinte al partidului, până la alegerile din noiembrie, arătând că ar fi o mare greşeală schimbarea acestuia.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici