Boc: Nu am avut, nu avem şi nu vom avea un protocol, o înţelegere sau o alianţă politică cu PRM

Preşedintele PDL, Emil Boc, a declarat, marţi, din nou, la Şcoala de vară a Organizaţiei de femei a partidului, că formaţiunea pe care o conduce nu are şi nu va avea vreo înţelegere cu Partidul România Mare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

13 afișări
Imaginea articolului Boc: Nu am avut, nu avem şi nu vom avea un protocol, o înţelegere sau o alianţă politică cu PRM

Boc: Nu am avut, nu avem şi nu vom avea un protocol, o înţelegere sau o alianţă politică cu PRM (Imagine: Mediafax Foto)

El a explicat că înţelegerile dintre PDL şi PRM la nivelul Camerei Deputaţilor şi Senatului sunt "înţelegeri punctuale, cum se fac în Parlament de optsprezece ani".

"Nu am avut, nu avem şi nu vom avea un protocol, o înţelegere sau o alianţă politică cu PRM. Este o axiomă a PDL. PDL avea o funcţie vacantă prin plecarea lui Radu Berceanu, cea de vicepreşedinte. Am realizat prin liderii de grup o negociere avantajoasă pentru PDL. Am obţinut două funcţii în Birourile Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului şi funcţia de preşedinte al Comisiei economice din Senat. E vorba de o înţelegere punctuală, cum se fac de 18 ani în Parlament. De aici până a spune că avem o alianţă cu PRM e absolut fals", a explicat Emil Boc.

PDL a decis, marţi, să cedeze PRM o funcţie de vicepreşedinte al Senatului, post care urmează să fie ocupat de Corneliu Vadim Tudor. În schimbul funcţiei de vicepreşedinte al Senatului, PDL va primi de la PRM câte un post de secretar al Camerei Deputaţilor şi Senatului şi preşedinţia Comisiei economice a Senatului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici