Boc: Nu am demisia domnului Blaga, pentru că nu i-am cerut-o

Preşedintele PDL, Emil Boc, a declarat, luni, la finalul şedinţei BPN, că nu are demisia lui Vasile Blaga din funcţia de lider al filialei Bucureşti, întrucât nu i-a cerut-o, iar această soluţie nu se impune, PDL câştigând alegerile pentru CGMB, cu un scor de 43%.

19 afișări
Imaginea articolului Boc: Nu am demisia domnului Blaga, pentru că nu i-am cerut-o

Boc: Nu am demisia domnului Blaga, pentru că nu i-am cerut-o (Imagine: Mediafax Foto)

Emil Boc a declarat că procentul organizaţiei de Bucureşti, de 43%, se situează cu mult peste media partidului, astfel că nu crede că soluţia demisiei lui Vasile Blaga din funcţia de lider al filialei Bucureşti este o soluţie, precizând că a spus acest lucru "din primul moment".

Întrebat dacă Vasile Blaga şi-a prezentat demisia în BPN, aşa cum a anunţat înainte de alegerile locale, Boc a spus: "Repet, eu am spus-o foarte clar, nu este cazul unei demisii la Bucureşti, având în vedere performanţa politică pe care a obţinut-o la Consiliul General, fiind practic partidul care a câştigat alegerile la Bucureşti".

La insistenţele presei, Boc a continuat: "Nu am demisia domnului Blaga, pentru că nu i-am cerut-o".

El a mai declarat că despre acest lucru se va discuta "în şedinţele viitoare", dar deocamdată nu crede că această soluţie se impune.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici