„Pe bună dreptate, românii nu au încredere în guvernări. Nu trebuie să ne ascundem de acest lucru. Asta pentru că, pe de-o parte, le-am promis de multe ori că vom face anumite lucruri pe care nu le-am făcut. Am spus că anumite lucruri vor fi făcute într-un anumit timp. Nu s-a respectat acest timp. Am spus că dacă ne votează pe noi, există niște soluții magice. Bineînțeles că după aceea s-a dovedit că nu există astfel de soluții și că doar o bună guvernare, doar o creștere a productivității, doar disciplină, muncă și seriozitate înseamnă rezultate pentru că altfel nu există soluții miraculoase. Și atunci e cât se poate de normal ca românii să nu aibă încredere în noi”, susține premierul Ilie Bolojan, marți seara, la Digi24.
El precizează că „dacă românii erau într-o stare bună și erau soluții atât de facile, n-ar fi avut iar o înghesuială la pozițiile importante în stat”.
„Credeți că cineva care are o cotă de încredere rezonabilă n-ar vrea să-și o păstreze în lumea politică? N-ar fi mai comod să stai undeva la Senat, ca să dau un exemplu liniștit, să explici cum ar trebui făcute lucrurile în lumea de genul acesta. Cum a fost interviul acestor măsuri? Cine s-ar duce să dea astfel de vești, dacă situația chiar nu este foarte serioasă, știind că în felul acesta își afectează imaginea? Dar nu de imaginea mă îngrijesc eu, ci responsabilitatea mea este ca aceste măsuri să fie de cât mai scurtă durată, cu costuri cât mai mici pentru cetățenii țării noastre și să creeze bazele, așa cum a spus, pentru o dezvoltare ulterioară. Și asta voi face zi de zi în perioada următoare”susține premierul Ilie Bolojan, marți seara, la Digi24,
El subliniază că „pachetul 2 și 3 vor cuprinde aceste măsuri”.