Premierul Ilie Bolojan vorbește despre „premise bune” în cazul proiectului de lege privind pensiile magistraților.
Sursa foto: ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO
Andreea Tobias
21 nov. 2025, 16:14, Politic

in semnalele publice pe care le-a constatat – CSM a convocat adunările generale – premierul afirmă că există premise bune ca proiectul să primească un aviz mult mai repede decât termenul maxim de 30 de zile.

„În aceste condiții, ne propunem ca săptămâna viitoare, dacă vom primi avizul, joi, în ședința de Guvern sau cel mai târziu pe data de 28, să declanșăm procedura de angajare a răspunderii Guvernului pe acest proiect”, afirmă premierul.

Conform acestuia, proiectul conține două elemente importante care au fost în discuția publică.

Primul este termenul de intrare în vigoare.

„Având în vedere că săptămâna trecută am avut o întâlnire convocată de domnul președinte cu reprezentanții magistraților în care s-au discutat aceste aspecte, și având în vedere că am primit solicitarea să extindem perioada de tranziție față de 10 ani, cu cât era prevăzută perioada de tranziție, deci de creștere treptată a vârstei de pensionare de la 48 de ani la 65 de ani, am propus și am acceptat o perioadă de tranziție de 15 ani. Prin urmare, în fiecare an care va trece, perioada de activitate se va prelungi cu încă un an și deci peste 15 ani, practic, ar urma să se ajungă la pensionarea la vârsta standard, fiecare generație trebuind să lucreze practic un an în plus în fiecare an de acum înainte. Am acceptat această solicitare și alte două aspecte tehnice dar care nu sunt relevate”, a spus Bolojan.