Dăncilă mai „fură” trei membri ALDE şi îi desemnează miniştri. Propunerile au ajuns la Palatul Cotroceni

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, miercuri, că îi va trimite preşedintelui şase noi propuneri de miniştri, dintre care trei provin de la ALDE, la ministerele care au aparţinut de facto ALDE.

3638 afișări
Imaginea articolului Dăncilă mai „fură” trei membri ALDE şi îi desemnează miniştri. Propunerile au ajuns la Palatul Cotroceni

Trei membri ALDE, în negocieri individuale pentru a intra în Guvernul Dăncilă. Planul PSD de a evita restructuarea - surse

Propunerile de miniştri pe care le-a făcut premierul Viorica Dăncilă au ajuns, miercuri seara, la Palatul Cotroceni, au declarat surse ofociale, pentru MEDIAFAX.

 

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, miercuri, că va propune membri ALDE pentru portofoliile de miniştri vacante, respectiv Graţiela Gavrilescu la ministerul Mediului, Ion Cupă la ministerul Energiei şi Ştefan Băişanu, ca ministru pentru Relaţia cu Parlamentul. Propunerile vor fi trimise miercuri.

TITLURILE ZILEI

„Am decis să nominalizez reprezentanţi ai ALDE pentru portofoliile rămase vacante în urma demisiilor din luna august. Am toată aprecierea pentru acei membri ai ALDE care au înţeles că România are nevoie de stabilitate şi că importante sunt România şi românii. Este important să continuăm guvernarea pentru a oferi stabilitate, să ne consolidăm imaginea României în plan extern”, a afirmat Viorica Dăncilă, într-o declaraţie de presă făcută miercuri la Palatul Victoria.

Premierul a mai spus că „pornind de la interesele României, am luat decizia de a desemna reprezentanţi ai ALDE. Voi trimite către preşedintele Iohannis următoarele propuneri: pentru Mediu şi vicepremier Graţiela Gavrilescu, pentru Energie, domnul Ion Cupă, pentru portofoliul Relaţia cu Parlamentul, domnul Ştefan Băişanu”.

Dan Chirilă - propus la MAI, Camelia Gavrilă - la Educaţie şi Dan Matei - propus vicepremier

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, miercuri, că va trimite miercuri seară şi noi propuneri de miniştri pentri portofoliul de la ministerul Afacerilor Interne, unde-l va nominaliza pe Dan Chirilă, la Educaţie, unde o propune Camelia Gavrilă şi pe Dan Matei ca vicepremier pe probleme economice.


Surse din PSD au declarat anterior că în cazul în care cei trei acceptă portofoliile, atunci nu ar mai fi necesară restructurarea Guvernului în Parlament.

ALDE a luat o decizie de a exclude pe oricine acceptă funcţii în Guvern şi Palament sau este sprijinit de un alt partid politic pentru funcţii.

În acest context, liderul grupului senatorilor ALDE Călin Popescu Tăriceanu a anunţat, miercuri în plen, că Teodor Meleşcanu îşi pierde calitatea de membru ALDE şi membru în grupul senatorial, după ce a fsot ales la şefia Senatului, cu sprijinul PSD.

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a declarat, luni, că, în cazul în care social-democraţii vor decide să meargă pe varianta restructurării vor rămâne doar 19 ministere plus premierul, cu zece portofolii mai puţine decât actuala structură.

Taguri:
alde,
guvern,
psd

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici