Viorica Dăncilă este propunerea PSD pentru funcţia de PREMIER, după schimbarea lui Mihai Tudose/ Alte două variante au fost retrase

Europarlamentarul Viorica Dăncilă este propunerea PSD pentru funcţia de premier, după demisia lui Mihai Tudose, după ce Ecaterina Andronescu- o altă variantă luată în discuţie- a refuzat din start propunerea. CEx PSD a votat, marţi, în unanimitate, ca Viorica Dăncilă să fie propunerea PSD pentru premier.

19921 afișări
Imaginea articolului Viorica Dăncilă este propunerea PSD pentru funcţia de PREMIER, după schimbarea lui Mihai Tudose/ Alte două variante au fost retrase

Viorica Dăncilă, FAVORITĂ pentru funcţia de premier - surse

Potrivit surselor citate, Viorica Dăncilă a fost votată cu majoritate de voturi, membrii Comitetului Executiv aplaudând după anunţarea rezultatelor.

Dumitrul Buzatu, liderul PSD Vaslui, a declarat marţi, după şedinţa CEx, că social democraţii au votat cu majoritate de voturi propunerea în persoana Viorică Dăncilă, pentru funcţia de premier, după ce Ecaterina Andronescu a refuzat propunerea. Şi Petre Daea a fost o variantă discutată.

"Nu am propus-o eu. Ecaterina Andronescu a refuzat exprimându-şi şi susţinerea pentru doamna Dăncilă. (...) Ne pregătim de o guvernare mai lungă. După felul în care s-au exprimat colegii se poate observa un sprijin unanim pentru premierul desemnat azi", a declarat Dumitru Buzatu, liderul PSD Vaslui.

În şedinţa CEx de marţi a fost pusă în discuţie şi numirea lui Petre Daea, însă cel care a făcut propunerea a retras-o ulterior.

Olguţa Vasilescu a spus că Dăncilă este apropiată de partid şi are toată susţinerea."Mă bucur că e vorba de o femeie, e liderul grupului parlamentarilor europeni PSD, o persoană care are tot sprijinul PSD. Eu am lucrat extraordinar de bine cu ea", a declarat Lia Olguţa Vasilescu.

Liderii PSD şi ALDE au fost chemaţi miercuri la Cotroceni pentru a anunţa propunerea coaliţiei de guvernare, după ce PSD a decis retragerea sprijinului acordat Guvernului Tudose.

Cine este Viorica Dăncilă

Viorica Dăncilă este eurodeputat, membru al Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European. Ea a mai avut un mandat de europarlamentar între 2009-2014.

Dăncilă este o apropiată a liderului PSD Liviu Dragnea, aceasta fiind susţinută de Dragnea pentru poziţia de şef al delegaţiei europarlamentarilor români în Parlamentul European, funcţie pe care o ocupă în prezent.

Mai mult, Dăncilă vine din judeţul Teleorman, acolo unde a deţinut funcţia de lider al Organizaţiei de Femei PSD Videle şi a fost consilier judeţean.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici