Bucureştiul va avea 100 tramvaie noi. Nicuşor Dan a semnat contractul / Când vor intra în circulaţie

Primarul general al Capitalei Nicuşor Dan a semnat marţi contractul pentru cumpărarea a 100 de noi tramvaie. Primul va intra în circulaţie în august anul viitor.

2199 afișări
Imaginea articolului Bucureştiul va avea 100 tramvaie noi. Nicuşor Dan a semnat contractul / Când vor intra în circulaţie

Bucureştiul va avea 100 tramvaie noi. Nicuşor Dan a semnat contractul / Când vor intra în circulaţie

Contractul a fost semnat cu reprezentanţii Astra Vagoane şi are o valoare de aproximativ 200 de milioane de euro, sumă asigurată din fonduri europene.

„Contractul prevede furnizarea primului tramvai peste 15 luni, în luna august a anului viitor, urmând ca, începând de la acel moment al livrării prototipului, să fie furnizate 4 tramvaie în fiecare lună.
Este vorba despre tramvaie cu lungimea de 36 de m, potrivite pentru Bucureşti. Dacă fosta administraţie nu s-ar fi încăpăţânat să insiste să dea în mod nelegal acest contract unei firme turceşti (situaţie despre care s-a pronunţat şi CNSC şi Curtea de Apel Bucureşti), am fi avut aceste tramvaie în Capitală începând cu vara anului 2020”, a declarat Nicuşor Dan.

Cele 100 de tramvaie noi vor avea podeaua complet coborâtă, minim 5 uşi duble şi vor fi dotate cu echipament de climatizare destinat asigurării atât a aerului condiţionat, cât şi a încălzirii. De asemenea, s-a solicitat ca tramvaiele să aibă o capacitate de cel puţin 220 de călători total, din care minim 56 pe scaune, să aibă nivel de zgomot redus şi echipamente pentru validarea cardurilor.

Potrivit Primăriei Capitalei, pentru persoanele cu dizabilităţi, care folosesc scaune cu rotile, se va prevedea o platformă rabatabilă sau culisantă cu acţionare manuală şi se vor amenaja 2 locuri speciale. De asemenea, prin instalaţia IT care va echipa tramvaiele se vor oferi informaţii (audio-video) pentru călători, va exista o instalaţie de supraveghere video, precum şi wi-fi. Va exista şi posibilitatea transportării bicicletelor printr-un sistem de prindere şi fixare rabatabil, care să nu ocupe spaţiul destinat călătorilor.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici