- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (26.11.2024, 12:57)
- Gabriel Pecheanu
Câciu: Guvernarea este un lucru mai serios decât orice. Nu preşedintele conduce guvernul
- Nu preşedintele conduce guvernul, iar Parlamentul trebuie să aibă ca prim partid PSD, spune social-democratul Adrian Câciu.
- El afirmă că are „foarte mare încredere în luciditatea românilor”, care au de ales între „un viitor sigur sau un experiment”.
Urmărește
353 afișări
Câciu: Guvernarea este un lucru mai serios decât orice. Nu preşedintele conduce guvernul
„Avem nevoie de un Partid Social Democrat puternic în Parlamentul României. Vedem rezultatul alegerilor prezidenţiale pe turul întâi şi vreau să fim foarte bine înţeleşi. Vedem deja efecte negative în economia României. Nu cred că mai e un secret pentru nimeni că dobânzile au crescut cu un punct procentual. Vorbesc de dobânzile la care se împrumută statul, vedem bursa negativ, totul în roşu. Şi asta înseamnă, de fapt, reacţia investitorilor României faţă de o posibilitate, pe de o parte, ca România să intre într-un derapaj, pe de altă parte să intre în austeritate. Românii trebuie să ştie că nu vrem să repetăm nici dieta Boc, nici dieta Câţu cu austeritatea. (...) De fiecare dată, când Partidul Social-Democrat a fost la guvernare, s-a văzut un echilibru în societatea românească. Trebuie ca duminică toţi oamenii să înţeleagă că aleg între un viitor sigur sau aleg un experiment”, spune Adrian Câciu.
El afirmă că „cel mai important pentru toţi românii, pentru duminică, este să iasă la vot şi să voteze Partidul Social-Democrat”
„Am foarte mare încredere în luciditatea românilor. Atenţie, vorbesc de Parlamentul României. Guvernarea este un lucru mai serios decât orice. Parlamentul României trebuie să aibă ca prim partid politic Partidul Social-Democrat. Este, dacă vreţi, garanţia pentru ceea ce înseamnă o Românie dezvoltată pe de-o parte, dar şi un nivel de trai în creştere. Gândiţi-vă această iarnă cum va fi cu liberalizarea preţurilor la energie. Gândiţi-vă haosul de pe piaţele financiare. Gândiţi-vă ca România să nu mai fie mâine finanţată, mâine vorbind după alegeri. Nu cred că România îşi doreşte, şi românii îşi doresc un haos în această ţară. Asta e mesajul meu. Atenţie, noi discutăm de guvernare. Nu preşedintele conduce guvernul”, adaugă social-democratul.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Tomac, despre drona rusească: Rusia este o ameninţare reală la adresa României
-
MApN şi MAE au informat aliaţii cu privire la atacul rusesc cu drone de lângă graniţa României
-
„Atacuri constante timp de săptămâni şi luni”. Care a fost ţara „cea mai atacată” online de Rusia
Potrivit lui Adrian Câciu, PSD este „un partid care a demonstrat întotdeauna că a avut grijă de românii”.
Candidatul PSD la alegerile prezidenţiale, Marcel Ciolacu, a ratat intrarea în turul doi, după ce s-a clasat pe locul trei, după independentul Călin Georgescu şi Elena Lasconi (USR).
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe alephnews.ro: Trump îi numește pe Sylvester Stallone, Mel Gibson și Jon Voight „ambasadori speciali” la Hollywood. „Vor aduce afacerile pierdute înapoi”
Citește pe www.zf.ro: Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Netanyahu afirmă că acordul de încetare a focului a fost încheiat. Acesta intră în vigoare duminică, după aprobarea cabinetului israelian
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Cine este miliardarul discret care împinge din umbră o întreagă ţară de pe drumul european către un parteneriat cu Rusia
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Prezentatoarea știrilor și iubita ei cântăreață, imagini îndrăznețe din vacanța romantică din Costa Rica
PROSPORT.RO
Primăvară cu ninsori! Meteorologii Accuweather au emis prima prognoză pentru luna martie 2025, în București
CANCAN.RO
Am făcut calculul! Cât plătești lunar la curent, dacă ții routerul wi-fi în priză non-stop
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe