„Miliţianul Predoiu şi nişte procurori au trimis în această dimineaţă mascaţii acasă la şeful meu de campanie, Radu Pally. Solicit imperativ oprirea acestui abuz – nu ne puteţi intimida – nu putem fi îngenunchiaţi!”, a scris marţi pe Facebook Călin Georgescu.
Centrul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Poliţiei Române a anunţat că activităţile sunt derulate în cadrul unui dosar penal, sub coordonarea unităţii de parchet competente şi cu respectarea cadrului legal în vigoare.
„Respingem şi dezavuăm orice acuzaţie nefondată de politizare a actului profesional poliţienesc. Vă reamintim faptul că activitatea de urmărire penală a poliţiei judiciare are caracter nepublic şi se desfăşoară sub autoritatea unităţilor de parchet competente, şefii ierarhici ai poliţiştilor neavând competenţă în a da dispoziţii privind efectuarea actelor de urmărire penală”, transmite Poliţia Română.