Carmen Dan, despre criticile care i-au fost aduse la MAI: O ocazie pentru doi foşti primari să bârfească

Fostul ministru al Afacerilor Interne, Carmen Dan, a scris, marţi, pe Facebook, referitor la faptul că preşedintele Klaus Iohannis şi ministrul Marcel Vela i-au criticat activitatea de management, în cazurile „Caracal” şi „10 august”, că aceasta a fost „o ocazie pentru 2 foşti primari să bârfească”.

2482 afişări
Imaginea articolului Carmen Dan, despre criticile care i-au fost aduse la MAI: O ocazie pentru doi foşti primari să bârfească

Sursa: Hepta

„Ce a ajuns bilanţul MAI... O ocazie pentru doi foşti primari să bârfească o femeie!”, a scris Carmen Dan, pe Facebook.

Prezent la bilanţul de activitate al MAI, pentru anul 2019, preşedintele Klaus Iohannis a criticat activitatea managerială a Ministerului Afacerilor Interne (MAI), din ultimii ani, el făcând referire la modul în care s-a acţionat în cazul „Caracal” şi la evenimentele din „10 augst 2018”. În perioada menţionată, MAI era condus de Carmen Dan.

„Anul trecut, Ministerul Afacerilor Interne a depus eforturi însemnate, pe care le salut, şi pentru prevenirea şi combaterea fenomenului migraţiei ilegale, pentru securizarea frontierelor de stat şi a frontierei comune a Uniunii Europene, precum şi pentru managementul situaţiilor de urgenţă. Dincolo de aceste aspecte pozitive, activitatea din ultimii ani a Ministerului Afacerilor Interne a demonstrat o serie de deficienţe de ordin managerial, de coordonare şi chiar lipsă de profesionalism, în contextul unor situaţii precum cazul Caracal sau evenimentele din 10 august 2018”, a spus Klaus Iohannis, la eveniment.

Şeful statului a subliniat că MAI are „are obligaţia să îşi facă o autoevaluare profundă”, pentru a identifica factorii care au dus la crimele din Caracal şi la evenimentele violente din Piaţa Victoriei.

De altfel, critici la adresa vechii administraţii a Ministerului de Interne a adus şi actualul ministru, Marcel Vela, făcând referire la protestele din 10 augus

„Aşa cum ne-am asumat prin programul de guvernare, una dintre primele măsuri luate în calitate de ministru al afacerilor itnerne a fost să cer desecretizarea raportului cu privire la intervenţia din 10 august 2018, precum şi a comunicaţiilor de pe staţiile de emisie-recepţie. Românii au dreptul să ştie ce s-a întâmplat cu adevărat acolo. Odată ce procurorii vor finaliza rechizitoriul, vom şti cu toţii cine este de vină pentru violenţe de atunci, cine trebuie să plătească pentru victimele din 10 august 2018. Trebuie să spunem lucrurilor pe nume. Indiferent de rezultatele obţinute, anii 2018 şi 2019 au fost anii în care nivelul de încredere al populaţiei în Poliţie, în Jandarmerie, în Minister a scăzut dramatic după intervenţia din 10 august şi după tragedia de la Caracal”, a spus Vela.

Marţi, la sediul MAI, a fost prezentat bilanţul de activitate al instituţiei pentru anul 2019.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici