Prima pagină » Politic » Câteva zeci de persoane așteaptă să intre la Cotroceni, pentru un ultim omagiu lui Ion Iliescu

Câteva zeci de persoane așteaptă să intre la Cotroceni, pentru un ultim omagiu lui Ion Iliescu

Câteva zeci de persoane așteaptă, miercuri după-amiază, să intre la Cotroceni, pentru un ultim omagiu adus lui Ion Iliescu.
Andreea Tobias
06 aug. 2025, 13:14, Politic

Cetățenii își pot prezenta omagiile între orele 13.00-18.00.

Oamenii trebuie să treacă printr-un filtru de securitate, după care pot intra în Sala Unirii să ajungă la catafalcul unde se află sicriul.

De asemenea, câteva persoane au fost, miercuri, la casa lui Ion Iliescu, unde au lăsat coroane de flori sau au aprins lumânări.

Pe timpul nopții de miercuri spre joi, se va asigura Gardă la Catafalc de către Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul”.

Ziua de joi, 7 august, este declarată zi de doliu național și se vor respecta prevederile legale privind zilele de doliu național pe teritoriul național si la misiunile diplomatice ale României.

Fostul președinte Ion Iliescu a murit marți la vârsta de 95 de ani. Ion Iliescu s-a stins din viață după ce organele i-au cedat. Iliescu suferea de cancer pulmonar și era internat de aproape două luni la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” din Capitală.