Cazanciuc: Portalul Ministerului Justiţiei care permite accesul la legislaţia actualizată a fost lansat

Portalul de pe site-ul Ministerului Justiţiei care permite accesul la legislaţia actualizată a fost lansat, miercuri, ministrul Robert Cazanciuc declarând că varianta finală va fi discutată în luna decembrie, după sugestii şi propuneri.

Urmărește
187 afișări
Imaginea articolului Cazanciuc: Portalul Ministerului Justiţiei care permite accesul la legislaţia actualizată a fost lansat

Robert Cazanciuc (Imagine: Liviu Adascalitei/Mediafax Foto)

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a anunţat, miercuri, la Sighişoara, lansarea portalului care permite accesul la legislaţia actualizată.

"Noi cerem oamenilor să cunoască legea, dar în acelaşi timp le pretindem să plătească pentru cunoaşterea legii. Acest lucru nu trebuie să se mai întâmple, fiecare român trebuie să aibă acces gratuit la tot ce înseamnă legislaţie actualizată. Este posibil începând de astăzi (miercuri n.r.) acest lucru, pe site-ul MJ, fiecare cetăţean va găsi tot ce înseamnă act normativ emis după 1989, într-un format, spunem noi, prietenesc, care să-i permită să găsească ceea ce îşi doreşte”, a spus Cazanciuc.

Ministrul a adăugat că formatul este foarte simplu şi permite căutarea după cuvinte cheie.

"Am reuşit să-l facem cu efortul unui colectiv de IT-işti din minister, cofinanţare europeană, şi aşteptăm în următoarele două săptămâni orice sugestie, orice propunere, în aşa fel încât să putem discuta de o versiune finală a proiectului în luna decembrie a acestui an”, a spus Cazanciuc.

Luna trecută, ministrul Justiţiei afirma că proiectul a costat aproximativ patru milioane de euro, fiind finanţat de UE.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici