Chirica: Chiar noi am sesizat instituţiile abilitate pentru aflarea cât mai rapidă a adevărului

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, afirmă că Primăria a fost cea care a sesizat procurorii DNA în privinţa modalităţii de eliberare a unor documente de urbanism.

377 afișări
Imaginea articolului Chirica: Chiar noi am sesizat instituţiile abilitate pentru aflarea cât mai rapidă a adevărului

Chirica: Chiar noi am sesizat instituţiile abilitate pentru aflarea cât mai rapidă a adevărului

„În urma unor plângeri penale făcute de conducerea Primăriei Municipiului Iaşi în privinţa modalităţii de eliberare a unor documente de urbanism, în cursul dimineţii de astăzi, 12 decembrie 2022, poliţiştii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au venit la sediul municipalităţii pentru a solicita o serie de documente. Procurorii au solicitat şi primesc de la angajaţii Primăriei Municipiului Iaşi o serie de documente suport care vizează eliberarea unor documente de urbanism emise în perioada 2015 - 2020. Este vorba de construirea unui imobil în zona Moara de Vânt în baza unei autorizaţii de construire emise în cursul anului 2015, completată printr-o autorizaţie din anul 2019, recepţionat printr-un proces verbal emis în anul 2019 şi care a beneficiat de un certificat de atestare a edificării construcţiei emis în anul 2020”, transmite Primăria municipiului Iaşi.

Potrivit sursei citate, în urma unor verificări ale documentaţiei făcute la începutul acestui an de către Direcţia de Arhitectură şi Urbanism - Serviciul Autorizare Construcţii s-a constatat că autorizaţiile vizau construirea a două locuinţe individuale şi repoziţionarea imobilului, pe când certificatul de atestare a edificării se referă la o locuinţă colectivă, iar primarul Mihai Chirica a trimis, pe 7 martie 2022, două sesizări cu privire la săvârşirea unor fapte cu potenţial infracţional referitoare la certificatul de atestare a edificării construcţiei menţionat către Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi şi, respectiv, către Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi. Sesizările trimise instituţiilor statului au fost însoţite de întreaga documentaţie menţionată. Conducerea Primăriei Municipiului Iaşi a făcut şi o solicitare în instanţă pentru anularea autorizaţiilor de construire în cauză.

„Suntem nu doar deschişi să colaborăm, ci chiar noi am sesizat instituţiile abilitate pentru aflarea cât mai rapidă a adevărului. Suntem la serviciu, toţi angajaţii Primăriei îşi fac treaba conform fişei postului, iar activitatea administrativă continuă. Am încredere că justiţia va face lumină, astfel încât imaginea şi activitatea municipalităţii să nu aibă de suferit”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Procurorii DNA fac, luni dimineaţă, percheziţii domiciliare în trei locaţii, situate pe raza judeţului Iaşi, din care una la Primăria oraşului Iaşi, potrivit unor surse judiciare.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici