Cioloş: Măsurile României privind cerealele din Ucraina nu au eficienţă, trebuie luate la nivelul UE

Măsurile anunţate de România privind cerealele din Ucraina nu vor avea eficienţă, ele sunt luate doar „ca să-şi umfle muşchii politicienii, să arate cât de mult vor să-şi ajute producătorii”, spune la RFI eurodeputatul Dacian Cioloş. El afirmă că Bruxelles-ul a gestionat criza nesatisfăcător.

273 afișări
Imaginea articolului Cioloş: Măsurile României privind cerealele din Ucraina nu au eficienţă, trebuie luate la nivelul UE

Dacian Cioloş spune că măsurile anunţate de România privind cerealele din Ucraina ”ca să fie eficiente, trebuiesc adoptate la nivel european, adică ele să fie aplicabile pentru toate statele membre, pentru că dacă doar unul sau două sau câteva state membre aplică aceste măsuri şi în celelalte state membre cerealele pot să intre fără control, n-am rezolvat mare lucru, pentru că piaţa comună nu are frontiere”.

Odată ce un produs a intrat într-un punct din UE, în oricare dintre ele, în oricare stat membru, el poate să ajungă oriunde în UE. Deci să presupunem că România şi Polonia sigilează transporturile şi se asigură că nu se opresc cerealele care intră prin punctul de frontieră cu România sau cu Polonia pe teritoriul lor, dar intră prin Bulgaria, intră prin Slovacia, intră prin Ungaria. Produsele care au intrat prin alte părţi pot să ajungă şi în România şi în Polonia, pentru că nu le mai controlează nimeni odată ce au intrat pe teritoriul UE. Aceste măsuri unilaterale nu au eficienţă, decât una de vizibilitate politică, să-şi umfle muşchii politicienii, să arate cât de mult vor să-şi ajute producătorii”, adaugă Cioloş.

Comisia Europeană a anunţat un pachet de ajutor financiar de 100 de milioane de euro pentru fermierii din ţările afectate de cerealele din Ucraina.

Eurodeputatul Renew Europe consideră că Bruxelles-ul a gestionat criza „nesatisfăcător, în mod clar, pentru că n-a ieşit la timp cu astfel de anunţuri, pentru că iată, e nevoie de un al doilea pachet, pentru că în primul pachet n-au fost evaluate pierderile suficient de bine, e un lucru pe care l-am spus de atunci şi iată că după presiunea din mai multe părţi care a fost făcută asupra Comisiei Europene inclusiv din partea noastră din Parlamentul European”.

Comisia vine acum cu un al doilea pachet, care, să ne înţelegem, nu compensează în totalitate pierderile, pentru că şi aici o să fac o paranteză, din toată afacerea asta a importului de cereale ucrainene necontrolat, unii au pierdut şi ei sunt cei mai vizibili, dar sunt alţii care au câştigat, sunt traderi care au câştigat, care au achiziţionat cereale foarte ieftine din Ucraina şi le-au vândut apoi mai scumpe, fie pe piaţa românească, fie pe piaţa internaţională, sunt crescători de animale care au cumpărat cereale pentru furajarea animalelor mai ieftine probabil din Ucraina şi atunci au putut să-şi ţină pe linia de plutire afacerea, deci sunt unii care au câştigat, dar sunt mulţi fermieri care au pierdut. Nu pot aceste ajutoare, aceste finanţări din partea CE, să compenseze toate pierderile şi de aceea acum mi se pare important ca Ministerul Agriculturii să fie foarte clar cu criteriile pe baza cărora distribuie aceste compensări financiare. Din punctul meu de vedere, ele ar trebui să se ducă cu precădere către fermieri care au pierdut mai mult, fermieri mici, mijlocii, mai puţin organizaţi, din regiuni care au fost mai mult afectate de importul acestor cereale. Asta presupune ca Ministerul să facă nişte evaluări şi nu ştiu dacă va fi în măsură să le facă, dacă ne uităm cum a acţionat până acum”, conchide Dacian Cioloş.

Transporturile de cereale din Ucraina vor fi sigilate şi monitorizate pe teritoriul României, a anunţat ministrul Agriculturii, Petre Daea. Importurile şi tranzitul rămân permise.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici