COMENTARIU | Sorin Avram: Oare să-l credem pe domnul preşedinte?

1498 afișări
Imaginea articolului COMENTARIU | Sorin Avram: Oare să-l credem pe domnul preşedinte?

COMENTARIU | Sorin Avram: Oare să-l credem pe domnul preşedinte?

”Resping categoric orice demers de numire în funcţii publice a unor persoane care nu întrunesc condiţiile cerute de lege şi nu au experienţă în domeniul în care sunt propuse”. Foarte bine le spuneţi, domnule preşedinte!

 

”Considerarea recompensei politice drept unic principiu de funcţionare a statului este apanajul unei mentalităţi învechite şi reprezintă totodată un afront adus cetăţenilor şi o frână în dezvoltarea oricărei societăţi democratice”. Corect, domnule preşedinte!

 

”Sistemul bugetar nu mai poate fi cadrul în care îşi găseşte facil locul o clientelă politică incompetentă”. Ţineţi-o tot aşa, domnule preşedinte!

 

”În urma cazului de la Mureş semnalat de către mass-media am avut o discuţie cu prim-ministrul României, Ludovic Orban, despre necesitatea accelerării procesului de audit în sfera administraţiei publice, ca demers absolut obligatoriu pentru reconstrucţia României pe baze şi valori solide”. Bravo, domnule preşedinte!

 

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a reacţionat dur ca urmare a reportajului ”Recorder” referitor la numirile făcute pe criterii politice, după ce iniţial spuse că nu cunoaşte cazul de la Mureş. Domnul Iohannis a fost tăios, însă a evitat să vorbească direct despre Guvernul PNL, protejându-l astfel, spunând la un moment că ”toate partidele trebuie să înţeleagă faptul că statul, prin tot ceea ce întreprinde, se află în slujba cetăţeanului”.

 

Dar oare să-l credem pe domnul preşedinte atunci când spune că se opune ferm numirilor făcute pe criterii politice şi că ar trebui promovată meritocraţia şi numai meritocraţia?

 

Oare ar trebui să-l credem pe Klaus Iohannis după ce acesta, de exemplu, a condamnat la fel de ferm traseismul politic? Rezultatul? PNL s-a umplut de traseişti politic pentru alegerile locale din septembrie. Domnul Iohannis a condamnat, PNL a racolat, PNL a câştigat şi viaţa merge mai departe. Ce să mai faci?  

 

Klaus Iohannis a reacţionat aspru doar după ce pagina sa oficială de Facebook a fost inundată de critici ca urmare a primei sale reacţii în cazul Târgu-Mureş. Domnul Iohannis fiind principalul vector de imagine al PNL în această campanie electorală şi dorindu-şi cu ardoare victoria partidului său în alegeri nu putea rămâne indiferent la valul de critici. Dar oare ce s-ar fi întâmplat dacă ancheta ”Recorder” ar fi fost difuzată după 6 decembrie?

 

Oare ce s-ar întâmpla dacă după alegerile parlamentare Klaus Iohannis ar avea şi Parlamentul Său, pe care tot îl cere? Cu Parlamentul Său, cu Guvernul Său, cu Justiţia Sa şi, în general, cu Ţara Sa, e greu de spus că preşedintele României se va mai obosi să răspundă criticilor privind politizarea şi să vorbească răspicat despre ”viziunea mea despre România normală”.

 

După alegerile din 6 decembrie, cu sacii de voturi în căruţă şi cu instituţiile statului la butonieră, Klaus Iohannis probabil va pleca într-o lungă şi binemeritată vacanţă, iar la întoarcere, dacă va avea chef, va critica în termeni duri eventualele politizări şi ne va reaminti că domnia sa are o viziune cât se poate de clară în ceea ce priveşte România normală.

 

 


 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici