Conducerea PNL se întâlneşte duminică cu delegaţia FMI-CE

Conducerea PNL se întâlneşte, duminică, la sediul central al partidului, cu delegaţia FMI-CE, discuţiile vizând informarea reciprocă, în contextul încheierii misiunii de evaluare a economiei naţionale, conform unui anunţ de presă transmis, vineri, de formaţiunea liberală.

28 afișări
Imaginea articolului Conducerea PNL se întâlneşte duminică cu delegaţia FMI-CE

Preşedintele PNL Crin Antonescu (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)

Întâlnirea urmează să înceapă la ora 10.30, la sediul central al PNL.

Din partea PNL, la discuţii vor participa preşedintele Crin Antonescu, secretarul general Radu Stroe şi vicepreşedinţii Varujan Vosganian, Dan Radu Ruşanu şi Daniel Chiţoiu.

Din delegaţia FMI-CE vor face parte Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI, Tony Lybek, reprezentantul FMI pentru România şi Bulgaria şi reprezentatul CE, Fabienne Ilzkovitz.

"Discuţiile vor viza informarea reciprocă, în contextul încheierii misiunii de evaluare a economiei naţionale", informează PNL.

Vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian, coordonatorul comisiilor de specialitate ale partidului, a precizat, pentru MEDIAFAX, că întâlnirea are loc la invitaţia PNL.

"Noi i-am invitat, dânşii ne-au răspuns imediat şi ne-au spus că vor avea în vedere invitaţia, dar având în vedere că agenda este foarte flexibilă şi dinamică şi nu ştiu când va fi, dar o să ne anunţe. Ne-au comunicat astăzi (vineri - n.r.) că pot să facă această întâlnire duminică", a spus Vosganian.

Vicepreşedintele PNL a declarat că va fi o întâlnire "de informare reciprocă".

"Va fi o întâlnire de informare reciprocă, în cadrul căreia noi vom prezenta punctul nostru de vedere privind măsurile prezentate de preşedintele României şi suntem convinşi că şi FMI ne va prezenta care sunt percepţiile pe care le are în legătură cu situaţia economică a României. Mie mi se pare important în această întâlnire să se ştie că Opoziţia este o instituţie care merită respectată", a spus el.

Vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian a declarat, marţi, că liberalii îi invită pe reprezentanţii Fondului, printr-o scrisoare, la o discuţie despre situaţia economică a României, cu liderii şi comisile de specialitate ale liberalilor.

Şi liderii PSD se întâlnesc duminică, la sediul partidului, cu delegaţia FMI, la cererea Fondului. Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că o delegaţie a social-democraţilor, din care vor face parte, alături de el, Adrian Năstase şi Dan Nica, se va întâlni, duminică, la sediul PSD, cu reprezentanţii FMI, la solicitarea acestora.

O misiune FMI se află în această săptămână la Bucureşti pentru cea de-a patra evaluare a derulării programului economic care condiţionează împrumuturile. România are în derulare un acord de împrumut extern cu FMI, UE şi alte instituţii financiare internaţionale în valoare de 20 miliarde euro.

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat joi seară că, în urma negocierilor cu FMI, autorităţile române au ales soluţia reducerii salariilor bugetare cu 25%, a pensiilor cu 15% şi să scadă "masiv subvenţiile", în loc de majorarea semnificativă a principalelor taxe, respectiv cota unică şi TVA. Şeful statului a menţionat şi că ajutorul de şomaj va scădea cu 15%.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici