Consiliul Naţional PNL, în ritm de rap. Preşedintele de onoare Mircea Quintus Ionescu: Dumnezeu, creştin şi liberal

Preşedintele de onoare al PNL, Mircea Quintus Ionescu, a afirmat sâmbătă la Consiliul Naţional al PNL, unde antevorbitorii săi au luat cuvântul în ritm de rap, că Dumnezeu este creştin şi liberal, îndemnându-i pe cei ''aşezaţi vremelnic în nişte răspunderi'' întâi să facă şi apoi să vorbească.

809 afișări
Imaginea articolului Consiliul Naţional PNL, în ritm de rap. Preşedintele de onoare Mircea Quintus Ionescu: Dumnezeu, creştin şi liberal

Consiliul Naţional PNL, în ritm de rap. Preşedintele de onoare Mircea Quintus Ionescu: Dumnezeu, creştin şi liberal

''Vorba lungă sărăcia omului. (…) Concetăţenii noştri aşteaptă de la cei vremelnic aşezaţi în nişte răspunderi să vorbim numai după ce înfăptuim ceva, să spunem ce am făcut, nu ce avem de gând să facem'', a declarat preşedintele de onoare al PNL, Mircea Quintus Ionescu, în Consiliul Naţional al PNL, care a validat schimbările adoptate în urma demisiei lui Vasile Blaga.

Mircea Quintus Ionescu a arătat că forţa partidului nu stă în câţiva ''atârnaţi''.

''Vreau să vă spun cunoscând această istorie a partidului că după simţirile şi cunoştinţele mele PNL nu a fost niciodată aşa puternic ca astăzi. Forţa PNL nu stă în nişte trei, patru, cinci, agăţaţi nu ştiu pe unde, ci în baza partidului. Baza partidului sunt organizaţiile noastre judeţene foarte puternice şi toţi aleşii locali puternici şi credincioşi partidului'', a spus Quintus.

Acesta a punctat şi acesiunea Alinei Gorghiu în PNL, care arată, potrivit acestuia, că ''membrii partidului evoluează''.

''Doamna preşedintă Gorghiu, a partidului nostru - mi-e greu să vă spun doamnă, că eu v-am ales când eraţi domnişoară. Asta înseamnă că membrii partidului nostru evoluează. Nici eu nu mă socotesc bătrân, sunt numai vârstnic (...) Liberalii nu îmbătrânesc niciodată. Cei care au îmbătrânit înainte de vreme ştim pe unde sunt, la un partid care încă îndrăzneşte să se numească liberal'', a atacat seniorul PNL ALDE.

Preşedintele de onoare al PNL le-a transmis ''tovarăşilor plătiţi'' care ''plâng cu lacrimi de crocodil'' soarta PNL că partidul ''nu a fost niciodată aşa puternic ca astăzi''.

El le-a mărturisit participanţilor la CN că după părerea sa ''Dumnezeu este şi creştin, este şi liberal''.

''Mă opresc aici cu ruga lui Dumnezeu să mă ţină în putere ca să contribui şi eu ca întotdeauna la campania noastră electorală, fiind convins că partidul nostru nu poate să nu câştige alegerile. Aşa să ne ajute bunul Dumnezeu, care după părerea mea este şi creştin este şi liberal'', a conchis liberalul.

Spre deosebire de preşedintele de onoare al PNL, cei care au luat cuvântul au intrat în scenă în ritm de rap, în cadrul CN fiind lansată şi imnul de campanie al PNL, ''România dreaptă'', care îmbină ritmuri de rap şi hip-hop.

"O Românie dreaptă, multă dreaptă (...) lumea aşteaptă/ O Românie dreaptă, unde e speranţă, unde statul ne respectă, unde vezi un viitor", au fost versurile care s-au auzit pe fundal în timp ce liberali precum Adriana Săftoiu, Cătălin Predoiu, Eugen Nicolăescu, Raluca Turcan şi Cristina Buşoi intrau în scenă.

Cei care au luat cuvântul în CN au vorbit despre programul de guvernare al PNL şi reforma politică pe care partidul o propune.

Prim-vicepreşedintele PNL Bucureşti, Adriana Săftoiu, a susţinut în discursul său dedicat reformei politice că statul ar trebui să garanteze dreptul la fericire.

''Eu cred că statul trebuie să îmi garanteze dreptul la fericire, fiecărui cetăţean'', a declarat Adriana Săftoiu. Ea le-a mai spus liberalilor că au oportunitatea de a face ''un stat prietenos şi nu unul sancţionar''.

''Avem o oportunitate unică, să facem un program pentru România care să pună înainte de toate cetăţeanul şi abia după aceea statul. Cred că este cazul să stabilim că din acest moment, din decembrie 2016, statul nu este într-o ierarhie deasupra cetăţeanului, ci statul este pe orizontală şi ceea ce trebuie noi să facem este să facem un stat prietenos care, în primul rând, să-i ajute pe oameni, să devină prietenul şi nu sancţionatorul", a subliniat Adriana Săftoiu.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici