Constantin Ostaficiuc a fost reales preşedintele PDL Timiş, pe 4 ani, după o şedinţă cu scandal

Preşedintele PDL Timiş, Constantin Ostaficiuc, a fost reales, joi, pentru un nou mandat de patru ani la conducerea organizaţiei, după o şedinţă în care toţi primarii de oraşe din judeţ care au candidat pentru diverse funcţii şi-au retras candidaturile.

220 afișări
Imaginea articolului Constantin Ostaficiuc a fost reales preşedintele PDL Timiş, pe 4 ani, după o şedinţă cu scandal

Constantin Ostaficiuc a fost reales preşedintele PDL Timiş (Imagine: Sebastian Tătaru/Mediafax Foto)

În cadrul conferinţei de alegeri a PDL Timiş, care s-a desfăşurat, joi, la Casa Adam Muller Guttenbrun din Timişoara, Constantin Ostaficiuc a fost reales pentru un nou mandat de preşedinte al organizaţiei judeţene cu 245 voturi "pentru" şi 27 "împotrivă".

La funcţiile de prim-vicepreşedinte, deputatul Alin Popoviciu a obţinut 209 voturi "pentru" şi 71 "împotrivă", iar primarul comunei Gottlob, Gheorghe Nastor a obţinut 260 voturi "pentru" şi 19 "împotrivă". Omul de afaceri Dan Popa a fost ales secretar general cu 246 de voturi "pentru" şi 13 "împotrivă".

Niciunul dintre aceştia nu a avut contracandidat pentru funcţiile vizate.

Patru dintre cei şase primari PDL din oraşe ale judeţului Timiş şi care iniţial şi-au depus candidaturile pentru funcţii, s-au retras. Alţi doi şi-au anunţat doar solidaritatea. Astfel, niciun primar PDL de oraş din judeţul Timiş nu face parte din Biroul Judeţean al partidului.

Primul care şi-a anunţat retragerea a fost primarul oraşului Sânnicolau Mare, Dănuţ Groza, care iniţial şi-a depus candidatura pentru aceeaşi funcţie de prim-vicepreşedinte pe care a candidat şi deputatul Alin Popoviciu.

Imediat după anunţul primarului, preşedintele PDL Timiş, Constantin Ostaficiuc a propus crearea unei a treia funcţii de prim-vicepreşedinte pe care să candideze, de unul singur, Dănuţ Groza.

"Domnule preşedinte, nu pot fi obligat să candidez la un post pe care nu mi-l doresc", i-a răspuns Groza lui Ostaficiuc.

După mai multe discursuri, chiar înainte de începerea votului, primarul oraşului Jimbolia, Darius Postelnicu, a anunţat că este solidar cu Dănuţ Groza şi îşi retrage candidatura pentru funcţia de secretar executiv. El a spus că este nemulţumit deoarece iniţial a dorit să candideze pentru o funcţie de vicepreşedinte, însă, a spus el, i s-a sugerat să nu mai candideze la această funcţie, ci pentru cea de secretar executiv.

Imediat după anunţul primarului din Jimbolia, liderul PDL Timiş i-a reproşat acestuia că a uitat cum a ajuns primar.

"Şi tu ai ajuns primar, pentru că ne-am bătut pentru tine, poate ai uitat cum ai ajuns primar. Dacă voi primarii de oraşe vreţi să faceţi o conspiraţie, vă rog să o faceţi", a spus, nervos, Ostaficiuc.

După reproşurile lansate de Ostaficiuc, primarul oraşului Făget, Marcel Avram, şi-a retras şi el candidatura pentru funcţia de vicepreşedinte al PDL Timiş, apoi un alt primar de oraş, cel de la Gătaia, Raul Cozarov, l-a urmat.

Primarul din Deta, Petru Roman, care a spus că nu candidează pentru vreo funcţie din cauza problemelor din familia sa, legate de cei doi fii ai săi implicaţi în mai multe scandaluri, a ţinut şi el să spună că este solidar cu colegii săi care şi-au retras candidaturile.

Primarul oraşului Ciacova, Petru Filip a vrut şi el să preia microfonul pentru a-şi anunţa solidaritatea, deşi nu a candidat pentru vreo funcţie, însă Ostaficiuc l-a întrebat: "Tu ce vrei să spui? Hai, spune şi tu". Acesta s-a descurajat, a lăsat microfonul jos şi a spus: "Nu mai am nimic de zis", dupa care s-a întors la locul său din sală.

Ostaficiuc s-a supărat pe reacţia primarilor de oraşe care şi-au retras candidaturile, unul câte unul, spunându-le că nu sunt genii şi că "partidul ăsta" i-a "făcut primari".

"Măi, domnilor, nu sunteţi nişte genii, partidul ăsta v-a făcut primari. Nu-i nimic dacă nu vreţi să veniţi în echipă. Sper că vă veţi repoziţiona şi veţi veni în echipă, până la urmă, pentru că avem nevoie de voi. Uite cu ce a venit Dănuţ Groza, cu o revoltă manipulată a primarilor de oraş. Nu înţeleg de ce. Eu am întins o mână. Sâmbătă ma retrăsesem. Dacă voi credeţi că eu am venit să candidez pentru această funcţie, când de la început voi faceţi această revoltă… Aţi vrut să rupeţi partidul? Iată că puteţi face asta. Vă respect opţiunea şi vă spun foarte clar, chiar dacă vreţi voi, eu nu îmi retrag candidatura. Se pare că în acest moment nu sunteţi pregătiţi", a spus, nervos, Ostaficiuc.

La conferinţa de alegeri a PDL Timiş au participat aproximativ 300 de membri ai acestui partid.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici