Corina Creţu, la dezbaterea PE privind aderarea la Schengen: Noi am trăit jumătate de secol în comunism şi din cauza trădării, laşităţii Occidentului

Europarlamentarul PSD Corina Creţu a declarat, la dezbaterea din PE privind aderarea la Spaţiul Schengen, că proiectul integrării europene este blocat de "realităţi electorale penibile" şi a susţinut că Estul Europei a trăit jumătate de secol în comunism şi din cauza trădării, laşităţii Occidentului.

2547 afișări
Imaginea articolului Corina Creţu, la dezbaterea PE privind aderarea la Schengen: Noi am trăit jumătate de secol în comunism şi din cauza trădării, laşităţii Occidentului

Corina Creţu (Imagine: Stefan Micsik/Mediafax Foto)

Conform unui comunicat, europarlamentarul Corina Cretu, vicepreşedinte PSD, a declarat, la Bruxelles, cu prilejul dezbaterii din Parlamentul European privind aderarea României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen, că "proiectul integrării europene este blocat de realităţi electorale penibile pentru democraţii considerate avansate".

Corina Creţu a exprimat dezamăgirea concetăţenilor săi români în faţa "valului de minciuni denigratoare cu care, din Franţa până în Finlanda, sunt împroşcaţi cei mai recenţi cetăţeni europeni".

Vicepreşedintele PSD a condamnat "şicanele nedrepte la care sunt supuse România şi Bulgaria, pentru blocarea accesului în Spaţiul Schengen".

"Noi, cei din Est, am trăit jumătate de secol în comunism şi datorită trădării şi laşităţii Occidentului. Lecţia de umilinţă pe care ne-o servesc unele vechi state membre ne aminteşte acest lucru şi, probabil, ne va vindeca de iluzia întoarcerii într-o matcă a normalităţii. Aşadar, fiţi pe pace: cum am supravieţuit Uniunii Sovietice, vom supravieţui şi într-o Uniune Europeană tot mai îndepărtată de visul fondatorilor ei", a declarat Corina Creţu, conform sursei citate.

Corina Creţu a mai spus că este îmbucurător că Parlamentul European rămâne un promotor al ideii europene şi este solidar cu cele două state membre.

"Dar mă tem că nu e cazul să ne facem iluzii într-o Europă tot mai captivă a egoismelor naţionale promovate de dreapta populistă", a afirmat europarlamentarul PSD, calificând ca "dezolant" faptul că atât construcţia, cât şi spiritul european "se clatină primejdios de la prima încercare serioasă".

Dezbaterea din plen a precedat votul de joi asupra unei noi rezoluţii prin care PE îşi reafirmă sprijinul pentru aderarea celor două state la Spaţiul Schengen. Rezoluţia a fost iniţiată de Marian Jean Marinescu (PDL) şi se bucură de susţinerea a cinci grupuri din PE, respectiv de o majoritate largă. O a doua rezoluţie - care propune amânarea aderării celor două state - a fost de asemenea formulată de doi eurodeputaţi extremişti. Ea nu întruneşte sprijinul necesar din partea formaţiunilor politice astfel încât cel mai probabil nu va fi supusă votului, joi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici