Prima pagină » Politic » Cum a trecut proiectul de dublare a alocaţiilor de stat. PSD a fost ajutat de USR, UDMR şi minorităţi

Cum a trecut proiectul de dublare a alocaţiilor de stat. PSD a fost ajutat de USR, UDMR şi minorităţi

Proiectul de lege privind dublarea alocaţiei de stat pentru copii a fost adoptat, decizional de Camera Deputaţilor, cu 179 de voturi „pentru”. Alături de PSD au mai votat nouă deputaţi USR, 19 de la UDMR şi un deputat ALDE.
Cum a trecut proiectul de dublare a alocaţiilor de stat. PSD a fost ajutat de USR, UDMR şi minorităţi
Diana Grigore
18 dec. 2019, 17:13, Politic

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, decizional, proiectul de lege ce prevede dublarea alocaţiei pentru copiii între 2 şi 18 ani, sumă care ajunge la 300 de lei, respectiv la 600 de lei pentru copiii cu handicap.

Proiectul a fost adoptat cu 179 de voturi „pentru” şi 29 de abţineri. Nu a fost niciun vot împotrivă.

Potrivit votului electronic publicat pe site-ul Camerei Deputaţilor, din cei 179 de deputaţi care au votat proiectul de lege, 122 sunt din PSD, nouă din USR, 19 din UDMR şi unul din ALDE.

Totodată, proiectul a fost susţinut şi de 10 deputaţi din grupul minorităţilor, 13 din Pro România, dar şi de către cinci neafiliaţi.

În schimb, din USR au fost şi 14 deputaţi care s-au abţinut la votul asupra iniţiavei legislative, inclusiv liderul partidului Dan Barna.

Cei nouă deputaţi din USR care au votat iniţiativa sunt: Ionuţ Arsu, Cătălin Botez, Cristina Iurişniţi, Daniel Popescu, Claudiu Prisnel, Răzvan Rădulescu, Ionel Rodeanu, Emanuel Ungureanu şi Cosmin Vlad.

Şi deputatul ALDE Daniel Olteanu a fost singurul din partidul său care a votat pentru dublarea alocaţiilor de stat pentru copii.

Legea adoptată, decizional, de Camera Deputaţilor merge la promulgare la preşedintele Klaus Iohannis.

Citește și

Recomandarea video

Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da