Dacă preşedintele Klaus Iohannis este testat pozitiv, cine preia puterea?

  • În situaţia în care preşedintele Klaus Iohannis s-ar îmbolnăvi de COVID-19, parte din activitatea sa va fi preluată de şeful Senatului
  • Fost consilier prezidenţial, Cristian Diaconescu îţi explică legislaţia din România nu permite ca în astfel de situaţii să se creeze un haos administrativ
  • În cazul SUA, analiştii spun că odată cu îmbolnăvirea lui Donald Trump ar veni şi o cădere economică şi riscuri geopolitice
5718 afișări
Imaginea articolului Dacă preşedintele Klaus Iohannis este testat pozitiv, cine preia puterea?

Dacă preşedintele Klaus Iohannis este testat pozitiv, cine preia puterea?

Ce s-ar întâmpla dacă preşedintele Klaus Iohannis s-ar îmbolnăvi de COVID-19? Mai ales în condiţiile în care în ultima perioadă nu s-a simţit o scădere simţitoare a cazurilor de la o zi la alta. Cristian Diaconescu este fost consilier prezidenţial şi îţi spune că la nivel administrativ nu s-ar crea dezechilibre. Fiind vorba despre o perioadă scurtă de timp, şeful statului îşi poate exercita în continuare unele atribuţii, în funcţie de gravitatea bolii. Parte din activitatea sa va fi preluată şi de şeful Senatului.

Nu acelaşi lucru s-ar întâmpla şi în SUA. Bloomberg a publicat o analiză în care explică că în situaţia în care Donald Trump s-ar îmbolnăvi, ar fi vorba despre o cădere economică şi geopolitică. Care ar depinde foarte mult de gravitatea bolii. Un diagnostic prezidenţial la nivelul Casei Albe ar veni la pachet cu riscuri geopolitice. Cu toate acestea, şi preşedintelui american constituţia îi oferă posibilitatea de a-şi transfera atribuţiile către vicepreşedintele Mike Pence.

Cristian Diaconescu, fost consilier prezidenţial: ”Trebuie să existe un anumite tip de constatare medicală şi pe baza acestei constatări să se hotărască pe perioadă determinată ca respectivul demnitar să nu mai exercite funcţia, inclusiv preşedintele, fiind înlocuit de preşedintele Senatului. Într-o ordine de precădere s-ar pune în discuţie preşedintele Camerei Deputaţilor, după care primul ministru. Într-o astfel de situaţie excepţională deciziile ar fi la nivelul Parlamentului şi ale Curţii Constituţionale.  Nu cred că se pune problema unui haos sau unei dezorganizări de natură instituţională. Este o chestiune într-un interval de timp în care, de altfel, preşedintele oricum o serie de atribuţii poate să şi le exercite singur, în condiţiile în care boala nu este de o gravitate specială.”

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici