Daniel Băluţă: Nu este un moment potrivit pentru a organiza alegeri

Publicat: 28 08. 2025, 13:22
Actualizat: 28 08. 2025, 14:20
Primarul Sectorului 4, Daniel Baluta, sustine o conferinta de presa privind proiectul de refacere a planseului Pietii Unirii, luni, 3 martie 2025, in Bucuresti. ALEXANDRU DOBRE / MEDIFAX FOTO

„Astăzi, din punctul meu de vedere, România se găseşte într-o situaţie execpţională. Este o situaţie de forţă majoră, o situaţie economică deosebită care generează tensiuni sociale şi am considerat şi consider că nu este un moment potrivit pentru a organiza alegeri. Spunea cineva că există această obligativitate şi este corect să respectăm cu toţii legea însă există, aşa cum a fost şi în situaţia COVID-ului, o întârziere de trei luni în organizarea alegerilor”.

Organizarea de alegeri la Bucureşti ar provoca, în opinia lui Daniel Băluţă, o nouă inflamare a societăţii.

„Este o situaţie de forţă majoră. Pentru că avem tensiunile sociale, avem greva magistraţilor, urmează cel mai probabil greva profesorilor şi alte categorii socio-profesionale care îşi vor folosi dreptul legitim la protest. Este normal şi este firesc într-o astfel de atmosferă să nu turnăm gaz pe foc”, a mai spus Băluţă.