„În martie, înainte de a fi arestat, domnul Băsescu a trimis prin domnul Dănuţ Liga, care a fost consilier al domnului Băsescu, care a trimis mai departe prin domnul Mihai Niţă o scrisoare prin care mi se cerea să îmi dau demisia de la Finanţe şi să merg la Banca Mondială vicepreşedinte (în 2015 când eram în negocieri cu FMI). Am refuzat scrisoarea. În paralel aveam o altă ofertă de a trăda PSD-ul, de a forma o nouă alianţă cu Vasile Blaga şi o parte din PDL-ul de la vremea aceea, unde puteam sa fiu prim-ministru, această ofertă a fost făcută pe linia Guşă-KGB”, a declarat Darius Vâlcov, la DC News.
Consilierul premierului a precizat că „s-a dorit să fie racolat de KGB”, însă a refuzat.
„Această ofertă mi s-a facut de mai multe ori. De ce spun pe linia KGB – pentru că se ştiu relaţiile pe care le-am avut cu Guşă, se ştie că s-a dorit sa fiu racolat de KGB însă am refuzat”, a mai spus Vâlcov.
Citeşte şi: Maiorul Laurenţiu Cazan, despre jandarmii cu indicativul ascuns cu bandă neagră la protestele din 10 august: Nu e un impediment identificarea lor
Citeşte şi: Carmen Dan, explicaţii privind protestele din 10 august la şedinţa Comisiei de apărare a Camerei Deputaţilor: Iniţial, mi-am luat informaţiile de pe TV. Am stat în biroul din minister pe timpul mitingului
Citeşte şi: Virusul pestei porcine a ajuns şi în municipiul Brăila. Veterinarii au eutanasiat cinci porci
Citeşte şi: Eugen Tomac către Darius Vâlcov: După ce vorbim despre cum a devalizat PSD România, putem discuta despre trădare